EXCLUSIV, MINISTRUL BRITANIC DE EXTERNE, DAVID MILIBAND - Încălzirea globală vs. criza financiară

În plină recesiune economică globală, este tentant să facem din tranziţia spre o economie cu emisii reduse de carbon un obiectiv secundar, când, de fapt, aceasta este esenţială pentru viitoarea noastră sănătate economică.

În plină recesiune economică globală, este tentant să facem din tranziţia spre o economie cu emisii reduse de carbon un obiectiv secundar, când, de fapt, aceasta este esenţială pentru viitoarea noastră sănătate economică.

Având în vedere că preţurile ridicate la petrol şi gaze naturale alimentează inflaţia, tocmai dependenţa de energia mare consumatoare de carbon contribuie la suferinţele noastre economice actuale. Şi ameninţă, totodată, securitatea mediului înconjurător şi stabilitatea geopolitică. Trebuie ca, prin intermediul Uniunii Europene, să trasăm un nou curs global, cu emisii reduse de carbon.

Consecinţele asupra mediului înconjurător, rezultate din dependenţa noastră de combustibili fosili, sunt binecunoscute: emisiile de gaze cu efect de seră vor aduce mai multă  secetă şi alte condiţii meteo extreme; calotele polare se vor topi, iar nivelul mării va creşte. Dar acestea nu sunt doar probleme de mediu: ele ne vor afecta dezvoltarea economică şi viitoarele interese de securitate.

SITUAŢIA SE VA AMELIORA

Într-adevăr, nevoile energetice ameninţă deja să retraseze harta geopolitică: de la tensiuni noi privind petrolul şi gazele naturale din zona arctică până la venituri în creştere de pe urma petrolului şi a gazelor naturale, care vor da un nou imbold statelor bogate în resurse energetice. Există riscul ca acolo unde domnea cooperarea internaţională constructivă să îşi facă loc competiţia distructivă între naţiuni.

Deşi atenţia ne este îndreptată acum către Wall Street, dependenţa de resurse limitate, precum petrolul şi gazele naturale, reprezintă în momentul de faţă una dintre cauzele principale ale inflaţiei globale şi a contribuit substanţial la încetinirea creşterii economice globale. Băncile naţionale se află în faţa unei duble provocări: cum să amelioreze criza creditelor fără a accentua inflaţia. Luând în calcul creşterea preconizată a populaţiei mondiale de la 6,6 miliarde la 9 miliarde până în 2050, precum şi creşterea economică accelerată din ţările în curs de dezvoltare (20.000 de vehicule noi apar pe drumurile Chinei zilnic), întreaga situaţie trebuie privită mai degrabă ca o schimbare fundamentală, şi nu ca o anomalie temporară.

Este uşor să fii fatalist, să tragi concluzia că o instabilitate accentuată – atât din punct de vedere fizic, cât şi economic - este inevitabilă. Există, însă, un viitor alternativ. Prin diversificarea surselor energetice putem evita o nouă înfruntare globală pentru resurse care să ne facă din ce în ce mai dependenţi de cei bogaţi în petrol. Prin construirea unei economii cu emisii reduse de carbon putem nu numai să limităm emisiile de gaze cu efect de seră şi să reducem presiunile inflaţioniste, dar şi să creăm locuri de muncă "verzi" şi o creştere "verde".

Tehnologia care să facă acest lucru posibil există deja sau este pe cale de a fi dezvoltată. Prin trecerea la energia nucleară şi reciclabilă şi prin "curăţarea" cărbunelui (captarea şi stocarea carbonului) putem genera electricitate cu poluare minimă. Electrocasnicele mai eficiente energetic şi mai buna izolare a caselor vor reduce consumul de energie domestică. Iar odată cu dezvoltarea tehnologiilor pentru maşinile hibrid, care combină motoarele electrice cu cele pe bază de petrol, putem întrezări tot mai clar pe termen lung posibilitatea trecerii la un sistem de transport  de tip "post-petrolier", bazat în întregime pe electricitate sau hidrogen.

SPRIJIN POLITIC

Cea mai importantă întrebare este cum accelerăm procesul: cum obţinem sprijinul politic pentru a orienta investiţiile economice către revoluţia ecologică?

Cred că UE poate fi catalizatorul. Această organizaţie, care a început ca o cooperare în domeniul cărbunelui şi al oţelului în scopul prevenirii conflictului şi a instabilităţii în Europa, trebuie să se întoarcă la rădăcinile sale. Trebuie să utilizeze toate instrumentele pe care le are la îndemână – legislaţia, pieţele şi poziţiile de negociere – pentru a trasa standarde globale şi a preîntâmpina o luptă pentru energie care poate duce la conflicte nu între graniţele sale, ci dincolo de acestea.

Sunt trei priorităţi:

În primul rând, trebuie să ne folosim atuurile pentru a negocia o înţelegere globală cu privire la schimbările climatice, valabilă pentru perioada de după 2012. Cele mai dificile semne de întrebare de la summit-ul internaţional de anul viitor din Copenhaga sunt:

– ce standarde ne vom autoimpune?

– cine va trebui să plătească pentru măsurile de adaptare şi de reducere a efectelor adverse?

UE trebuie să îşi asume  poziţia de lider, dacă vrem să obţinem o înţelegere globală ambiţioasă – noi putem şi trebuie să facem primii paşi în această direcţie. Obiectivele pe care ni le-am propus anul trecut – să ne reducem emisiile poluante cu 20% până în 2020 şi cu 30% în contextul unui acord internaţional – ne plasează în avangarda luptei împotriva schimbărilor climatice. Iar pieţele noastre de carbon ne vor fi de mare folos când va veni vorba de transferuri financiare care să ajute statele în curs de dezvoltare să treacă direct la energia cu emisii reduse de carbon.

În al doilea rând, omenirea are nevoie de o piaţă globală a carbonului. Aceasta va ajuta ţările dezvoltate să identifice cele mai eficiente sectoare în care să îşi reducă emisiile de carbon şi să transfere fonduri astfel încât statele în curs de dezvoltare să facă saltul direct către energia cu emisii reduse de carbon. În acest sens, Schema Europeană de Comercializare a Emisiilor  (EU Emissions Trading Scheme) trebuie să reprezinte piatra de temelie. Trebuie să îi asigurăm un viitor pe termen lung, cu plafoane stabilite central, aşa cum a propus Comisia Europeană, şi nu de către statele membre. Dar trebuie de asemenea să o legăm de alte pieţe ale carbonului, emergente în ţări precum Statele Unite, Canada şi Noua Zeelandă.

În al treilea rând, trebuie să orientăm investiţiile globale către tehnologia "verde". Prin stabilirea unor standarde UE ambiţioase pentru vehicule şi electrocasnice, putem folosi exemplul celei mai mari pieţe unice din lume pentru a promova inovaţia la nivel global. Şi, prin obţinerea unui acord la nivelul UE asupra unui mecanism de stimulente, putem construi fabrici demonstrative de Captare şi Stocare a Carbonului (CCS) până în 2015 şi putem pune această tehnologie la dispoziţia Uniunii până în 2020. Acest aspect este urgent şi esenţial: numai prin aplicarea tehnologiei pe scară largă vom putea scădea costurile cărbunelui "curat" şi vom putea da startul utilizării globale a CCS. Avem nevoie de CCS nu numai pentru a ne putea respecta propriile obiective UE cu privire la emisiile de carbon, dar şi pentru a diminua emisiile poluante din toate ţările care folosesc cărbunele pentru a genera electricitate.

RECESIUNEA NU ESTE O SCUZĂ
În cele din urmă, UE va fi judecată prin prisma îdeplinirii obiectivelor asumate până în 2020. Orice rezultat mai puţin ambiţios va submina pretenţiile UE de lider global în domeniul schimbărilor climatice, şi nu numai. Fie că o măsurăm în termeni economici, de mediu sau geopolitici, devine din ce în ce mai clar că nu ne mai permitem dependenţa de energia poluantă. Climatul economic dificil nu este o scuză pentru amânarea tranziţiei la economia cu emisii reduse de carbon, ci este chiar motivul pentru care ar trebui să grăbim această tranziţie.

"În cele din urmă, UE va fi judecată prin prisma îndeplinirii obiectivelor asumate până în 2020. Orice rezultat mai puţin ambiţios va submina pretenţiile UE de lider global în domeniul schimbărilor climatice, şi nu numai"
David Miliband ministrul britanic de Externe