x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Executie in stil mafiot

Executie in stil mafiot

08 Dec 2004   •   00:00

OBSEVATOR
Primele INFORMATII - Crima de la Brasov a fost comisa cu o arma de calibrul 5,6 mm Anchetatorii nu au nici un suspect pana in acest moment in cazul oribilei crime din Brasov, careia i-au cazut victime doua farmaciste. Singurele elemente (cartusele si cateva amprente) au fost expediate la Bucuresti, pentru a fi expertizate la laboratorul criminalistic.
ION ALEXANDRU, LIBIU MATEESCU

Click pentru a mari imaginea
ANCHETA. Politistii se confrunta cu un caz ce-si gaseste asemanarea cu alte doua, petrecute in aceasta vara la Bucuresti
Dupa ce, in prima faza, medicii legisti de la Laboratorul de Medicina Legala Brasov au emis ipoteza unei crime in care s-au folosit obiecte contondente (topoare, rangi etc.), fapt confirmat si de biroul de presa al IPJ Brasov, criminalistii au pornit pe o noua pista, a crimei prin impuscare. Din pacate, cu o intarziere de 24 de ore. Una dintre regulile esentiale ale tehnicii de investigare criminalistica spune ca cele mai mari sanse de a prinde criminalul sunt in primele 48 de ore de la comiterea faptei. Aprecierea eronata a medicilor legisti de la Brasov ar putea cauza o scadere semnificativa a sanselor la prinderea autorului.

Surse judiciare din cadrul Inspectoratului General al Politiei ne-au declarat ca farmacistele au fost impuscate in cap cu o arma de calibrul 5,6 mm. Informatia este "calda", deoarece se asteapta rezultatul expertizei balistice. Probele au trecut, in jurul orei 13:00, de expertiza fizico-chimica, urmand ca in cursul dupa-amiezii sa se finalizeze si expertiza balistica. "In momentul de fata nu avem nici un suspect. Asteptam rezultatul expertizei, insa acesta nu ne poate certifica decat tipul armei care a fost folosita la savarsirea crimei", au precizat sursele citate.

INDICII. In timp ce anchetatorii de la "centru" sunt pesimisti, chestorul Mircea Bucur, seful Inspectoratului de Politie al judetului Brasov, este optimist. "Este foarte suspect faptul ca din farmacie nu au disparut decat 40 de milioane de lei, in timp ce in unitatea respectiva se aflau medicamente de valoare mult mai mare, insa credem ca fapta s-a petrecut in graba, autorul sau autorii temandu-se sa nu fie descoperiti. Noi suntem optimisti si suntem convinsi ca vom prinde ucigasul", a precizat chestorul Bucur.

PARERI. Criminalistii spun ca aceasta crima s-a produs printr-o apropiere de tampla, respectiv, ceafa farmacistelor, a tevii pistolului de tir la o distanta de circa 12 cm, atingandu-le parul, de unde si arsurile cauzate firelor de par din zona impuscaturii de catre gazele eliminate pe teava armei.

In fapt, ambele gloante s-au gasit in cutia craniana a victimelor, unul in zona sinusurilor, iar celalalt in apropierea tamplei opuse zonei impuscate.

.

CRIME CU SIMILITUDINI
Anchetatorii exclud varianta unei reglari de conturi in stil mafiot, cu toate ca victimele au fost impuscate de aproape, cu cate un glont fiecare. Fara sa dea amanunte semnificative, politistii spun ca patronii farmaciei respective nu au legaturi cu lumea interlopa. In cursul lunii iunie, in Parcul Verdi din Capitala, unul din capii retelei mafiote italiene Camorra a fost gasit impuscat in cap tot cu o arma de calibrul 5,6 mm. Cateva saptamani mai tarziu, Vasile Ciobanu a fost impuscat in cap, de la mare distanta, tot cu o arma de calibrul 5,6 mm. Nici una dintre aceste crime nu a fost elucidata.
UN SOT CU REMUSCARI
Sefa Colegiului Farmacistilor din Brasov, Maria Botezatu, a declarat: "Imediat dupa aflarea vestii, m-am deplasat la farmacia Thea. Sotul Manuelei Cistian statea in fiecare seara in farmacie sa isi astepte sotia. In seara fatala a plecat cu treburi si a zis ca revine dupa 20 de minute. La 19:25, cand a revenit, si-a gasit sotia impuscata, iar primul sau impuls a fost sa o ia si sa o duca la spital. El a fost obligat de politisti sa o lase acolo unde a gasit-o. Barbatul apucase insa sa o mute cativa metri de la locul crimei".

.

CONTRARIAT
"Este foarte ciudat faptul ca din farmacie nu au disparut decat 40 de milioane de lei, in timp ce in unitatea respectiva se aflau medicamente de valoare mult mai mare"
Mircea Bucur, seful IPJ Brasov
FARA SUSPECTI
"In momentul de fata nu avem nici un suspect. Asteptam rezultatul expertizei, insa acesta nu ne poate certifica decat tipul armei care a fost folosita la savarsirea crimei"
surse din IGP

×
Subiecte în articol: observator brasov