x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Executivul grăbește donarea unui sistem de apărare Patriot către Ucraina

Executivul grăbește donarea unui sistem de apărare Patriot către Ucraina

de Redacția Jurnalul    |    02 Sep 2024   •   10:38
Executivul grăbește donarea unui sistem de apărare Patriot către Ucraina
Sursa foto: Hepta

Excutivul a aprobat în ședința de luni și va trimite la Parlament, în regim de urgență, un Proiect de lege care completează Legea 222/2017, privind capabilitatea de apărarea antiaeriană cu baza la sol, a informat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la finalul ședinței.

Concret, proiectul prevede că un sistem de rachete sol-aer Patriot face obiectul de donație. După adoptarea legii de către Parlament, Guvernul va putea emite hotărârea care va face operativ, actul de donație.

Tot Executivul este împuternicit să reconstituie capabilitatea de apărare sol-aer a țării din bugetul alocat Ministerului Apărării Naționale, a comunicat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Decizia vine în contextul în care Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, le-a cerut insistent partenerilor internaționali să trimită sistemele de apărare Patriot promise, adăugând că livrările încă nu s-au concretizat.

Până în prezent, Ucraina a primit cel puțin trei sisteme Patriot din Germania și unul din Statele Unite. Alte țări, precum Olanda și Spania, au livrat lansatoare sau rachete.

În iunie, Statele Unite, România și Olanda au promis să livreze fiecare câte un sistem, dar încă nu se știe când se va întâmpla acest lucru.

„Având în vedere deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante și masive ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum și consecințele regionale ale acestei situații, inclusiv asupra securității României, în strânsă coordonare cu Aliații, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem Patriot.

Această donare se face cu condiția continuării negocierilor țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create”, declara CSAT în iunie.

Kuleba a menționat că unele țări invocă birocrația sau probleme interne în politica lor ca motive pentru întârziere și a adăugat că „plătim pentru aceste întârzieri cu daune și pierderi de vieți omenești”.

(sursa: Mediafax)

×