x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană ar urma să înceapă în noiembrie 2016

Exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană ar urma să înceapă în noiembrie 2016

de Mediafax    |    19 Aug 2013   •   15:32
Exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană ar urma să înceapă în noiembrie 2016

Exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor.

Investitorul va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ca plata redevenţei să se facă în natură, se arată într-un draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Coropration pentru începerea exploatării, document aflat încă în lucru.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, a declarat însă că negocierile dintre Guvern şi investitor nu au fost încheiate, ci sunt încă în derulare.

Societatea Roşia Montană Gold Corporation este controlată de compania canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,69% din acţiuni. În spatele Gabriel Resources sunt nume mari din business-ul mondial, precum miliardarii John Paulson, Beny Steinmetz şi Thomas Kaplan.

Compania deţine la Roşia Montană (judeţul Alba), prin concesionare în vederea exploatării, cel mai important zăcământ de aur din România, evaluat la aproximativ 300 de tone de aur şi 1.600 de tone de argint.

Investiţia Roşia Montană, blocată de mai mulţi ani din cauza disputelor privind protecţia mediului, a fost inclusă în Planul naţional de investiţii şi locuri de muncă lansat, în urmă cu o lună, de Guvern şi prezentată ca proiect de "exploatare cu noi standarde de mediu" de unde statul estimează beneficii de 78% din ceea ce generează proiectul.

Gabriel Resources a transmis atunci că negociază cu Guvernul creşterea participaţiei statului la Roşia Montană Gold Corporation de la 19,31% la maximum 25% şi a redevenţei plătite de la 4% la 6%.

Gabriel Resources deţine în prezent 80,69% din proiectul Roşia Montană, restul fiind în posesia statului prin compania Minvest.

La finele lunii aprilie, Guvernul a decis, prin hotărâre, înfiinţarea unei noi companii care se va ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană şi care va funcţiona doar în subordinea ministrului delegat pentru Proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine.

În actul normativ, Guvernul invoca potenţialul financiar ridicat al proiectului, care justifică un transfer al beneficiilor aferente cotei deţinute de stat direct către bugetul de stat, şi arăta că realizarea proiectului de exploatare a minereului aurifer din zona Roşia Montană poate genera venituri din exploatare şi contribuţii directe la bugetul de stat estimate la mai multe miliarde dolari, poate avea o contribuţie majoră la relansarea industriei miniere din România şi la crearea unui număr semnificativ de locuri de muncă într-o zonă puternic afectată de şomaj. 

×