Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Niculae Havrileţ, a declarat joi că de la 1 aprilie preţul gazelor naturale pentru consumatorii casnici se va mări cu 2%.
'La energia electrică nu avem în vedere o creştere a preţurilor, la gaze naturale - de la 1 aprilie. La gaze este o creştere prevăzută în calendarul convenit cu forurile internaţionale şi este vorba de 2% la consumatorii casnici. Pentru consumatorii industriali din piaţa reglementată, pentru că noi avem consumatori şi în piaţa liberă, preţurile vor creşte cu aproximativ 5%', a afirmat Havrileţ, potrivit Agerpres
Conform calendarului preţurilor, există mai multe trepte de creştere a preţului la gaze, dar de la 1 iulie evoluţia pieţei va fi una de aşa manieră încât preţurile să poată fi controlate, a adăugat el.
Niculae Havrileţ a precizat că pe piaţa reglementată sunt 15% din consumatorii industriali, aceştia fiind consumatori mai mici, şi nu din marile industrii iar ei pot să aleagă dacă rămân în cadrul pieţei reglementate, plătind tarifele care sunt în calendar sau pot să meargă în piaţa liberă şi să negocieze direct un alt preţ.