x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fenechiu: "Mă voi bate în continuare cu Băsescu, prin DNA"

Fenechiu: "Mă voi bate în continuare cu Băsescu, prin DNA"

de Cristinel C. Popa    |    23 Oct 2008   •   00:00

Preşedintele liberalilor ieşeni Relu Fenechiu îl acuză pe Băsescu că dă credit şantajiştilor (penali)



Lideri ai PNL Iaşi au fost audiaţi de procurorii DNA. Preşedintele liberalilor ieşeni Relu Fenechiu, fostul ministru al Educaţiei Cristian Adomniţei şi un fost şef al Electrica Iaşi, Victor Ciutea, sunt cercetaţi pe motiv că ar fi vândut, în perioada 1999 – 2004, la preţ supraevaluat, transformatoare la SC Electrica Moldova.

Referindu-se la audierea lui Cristian Adomniţei în dosarul penal 205P/ 2007, Relu Fenechiu a dat de înţeles că este vorba despre şantaj politic. "El nu are nici o legătură în acest dosar. Dacă nu ar fi fost ministru, cu siguranţă nu ar fi fost chemat la DNA!". Fenechiu a spus că, în ceea ce îl priveşte, ultimul episod al DNA vine în contextul în care se apropie campania electorală: "În ianuarie 2006, dl preşedinte Traian Băsescu a primit cinci dosare de presă de la un personaj audiat în nenumărate dosare penale pentru calomnie". Este vorba despre directorul unui ziar local care, spune Fenechiu, l-ar fi reclamat pentru faptul că ar fi realizat o tranzacţie de transformatoare furate către Electrica. "În primul rînd, un asemenea transformator are 40-80 de tone, închipuiţi-vă, un obiect at=t de greu nu se poate fura şi transporta pe drumurile ţării”, a spus deputatul ieşean.

STRATEGIE. În opinia sa, faptul că nu a avut luări de poziţie şi nu s-a lăsat şantajat i-a deranjat pe adversarii politici din PD-L, care fac presiuni pentru instrumentarea dosarului. "Mă fac vinovat faţă de ei prin faptul că în curtea PD-L n-a putut să crească nimic. La Iaşi, ca şi în întreaga Moldovă, PD-L nu se vede, noi am câştigat 40 de primării, ei mai nimic, de aceea încearcă să facă tot felul de mizerii, pentru că Moldova nu va fi niciodată a PD-L-ului. Nu-mi e teamă de ei şi nici nu trec la PD-L, cum s-a întâmplat cu un primar. Băsescu a făcut presiuni şi mi-au controlat toate firmele, dar nu au găsit nimic. Este vorba de abuzuri”, a spus Fenechiu. Referindu-se la strategia viitoare vizavi de atacurile PD-L, Fenechiu a spus că nu se va lăsa intimidat. "Mă voi bate în continuare cu ei, n-am unde să ajung cu acuzaţii de acest fel, de fapt, în acel dosar nu ştiu ce se vrea. Unde se condamnă faptul că iei ceva ieftin şi vinzi scump?", a mai spus Fenechiu. Cristian Adomniţei nu a putut fi contactat, dar a fost prezent la DNA, iar procurorii care au instrumentat cazul au instituit legea tăcerii.

În schimb, fostul director al Electrica Iaşi, care a lucrat la respectiva societate în vremea tranzacţiei cu pricina, s-a arătat speriat. El s-a apărat spun=nd că nu lucra la departamentul de achiziţii al firmei, dar că, în schimb, ştia de tranzaţcie. "Nu vreau să comentez, nu am fost şef la achiziţii în acea perioadă. M-au audiat luni timp de 20 de minute, dar aş dori să nu comentez”, a spus Victor Ciutea.

×
Subiecte în articol: observator fenechiu