x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ONRC: 436 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în ianuarie 2023

ONRC: 436 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în ianuarie 2023

de Redacția Jurnalul    |    01 Mar 2023   •   16:30
ONRC: 436 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în ianuarie 2023

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 3,32% în ianuarie 2023, comparativ cu prima lună a anului trecut, fiind înregistrate 436 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 96, în creştere cu 29,73% faţă de ianuarie 2022.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 37 insolvenţe (plus 27,59%), Cluj - 33 (plus 43,48%), Ilfov - 28 (plus 21,74%) şi Timiş - 25 (minus 24,24%).

În judeţul Harghita nu s-a înregistrat nicio insolvenţă în prima lună a acestui an, iar în Călăraşi şi Maramureş s-a consemnat câte o insolvenţă.

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 133 (plus 49,44% comparativ cu ianuarie 2022), construcţii - 90 (plus 9,76%) şi industria prelucrătoare - 55 (plus 14,58%). 

×
Subiecte în articol: firme insolvenţa