Fiul cel mare al primarului din orasul Deta (Timis), Bogdan Roman, arestat anul trecut in urma unui scandal produs intr-un bar din localitate, este cercetat in doua noi dosare penale, dupa ce a fost implicat intr-o altercatie cu alti doi tineri, acestia din urma ajungand la spital.
Potrivit sefului Politiei Timis, comisarul-sef Gheorghe Popescu, in noaptea de marti spre miercuri la Deta a avut loc o altercatie intre Bogdan Roman, fiul cel mare al primarului din oras, si alti doi tineri.
Conform acestuia, cei doi tineri care s-au batut cu Bogdan Roman au fost transportati la spitalul din Deta, la recomandarea sefului postului de politie al orasului.
"Unul dintre cei batuti are nevoie de cinci zile de ingrijiri medicale, iar in acest sens a obtinut un certificat medico-legal, iar cel de-al doilea nu a avut nevoie de ingrijiri medicale. Pe numele lui Bogdan Roman s-au intocmit doua dosare penale - unul pentru vatamare corporala, iar cel de-al doilea pentru violente", a declarat comisarul-sef Gheorghe Popescu.
Pe de alta parte, presedintele PSD Timis, Titu Bojin, a solicitat, intr-o conferinta de presa, demisia primarului din Deta, Petru Roman, in urma acestui scandal.
"Daca acest lucru se adevereste, solicitam demisia si demiterea de urgenta a primarului din Deta, Roman Petru", a declarat Titu Bojin.
Fiul cel mare al primarului din Deta, Bogdan Roman, impreuna cu fratele sau, Calin, au fost implicati intr-un scandal in noaptea de 23 spre 24 iulie 2011, cand a avut loc o altercatie intre doua grupuri de tineri. In urma scandalului, trei persoane au fost ranite si au ajuns la spital. Fratii Roman si alti trei prieteni ai lor au fost arestati preventiv, insa dupa aproape patru luni ei au fost eliberati.
Procesul continua in acest dosar, cei implicati fiind cercetati in stare de libertate, dar cu interdictia de a parasi judetul.
In urma scandalului, ministrul de Interne, Traian Igas, a dispus o ancheta la Deta, care a fost coordonata de seful Politiei Romane.
Liviu Popa anunta ca seful Politiei Deta, seful Compartimentului de Ordine Publica si trei lucratori de Politie din Deta sunt cercetati prealabil in urma scandalului in care au fost implicati fiii primarului democrat-liberal din localitate.
Ulterior, ministrul Traian Igas anunta ca seful Politiei Deta, Viorel Golosie, a demisionat din functie. Golosie si-a depus apoi raportul de pensionare.
Seful Politiei Romane declara ca politistii care au intervenit in timpul incidentului de la Deta au actionat conform procedurilor, dar verificarea privind activitatea Politiei de la Deta a constatat neajunsuri care vor face obiectul unor cercetari prealabile extinse in cazul a zece agenti si ofiteri.
Citeste si: Primarul din Deta locuieste ilegal intr-o casa retrocedata
BCCO Timisoara musamalizeaza situatia din Deta inca din 2008