x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Florin Georgescu: ”Negocierile cu partenerii internaţionali s-au încheiat cu succes. Plata TVA la încasare a fost agreată”

Florin Georgescu: ”Negocierile cu partenerii internaţionali s-au încheiat cu succes. Plata TVA la încasare a fost agreată”

12 Aug 2012   •   05:57
Florin Georgescu: ”Negocierile cu partenerii internaţionali s-au încheiat cu succes. Plata TVA la încasare a fost agreată”

Negocierile cu partenerii internationali - Comisia Europeana, Fondul Monetar International si Banca Mondiala - privind angajamentele asumate de Romania pentru a sasea evaluare a acordului preventiv s-au incheiat cu succes, a anuntat, sambata seara, ministrul Finantelor Publice, Florin Georgescu.

Negocierile au vizat modul de indeplinire a performantelor economice si financiare pana la data de 30 iunie 2012, iar Scrisoarea de intentie cuprinde obiectivele pentru urmatoarele trei luni, a precizat oficialul MFP.

'Putem spune ca s-au incheiat cu succes negocierile cu partenerii nostri internationali, Comisia Europeana, FMI si Banca Mondiala, privind angajamentele avute de Romania pentru cea de-a sasea evaluare a acordului cu institutiile financiare internationale, respectiv modul in care ne-am indeplinit performantele economice si financiare la finele lunii iunie. Scrisoarea de intentie, documentele negociate, prevad obiectivele pentru urmatoarea perioada de timp de trei luni, pana in septembrie. S-au asigurat sumele necesare pentru refacerea salariilor nominale ale functionarilor bugetari la nivelul din iunie 2010, cele pentru plata sumelor retinute necuvenit pensionarilor, pentru sapte luni din acest an si noua luni din anul care urmeaza', a spus Florin Georgescu.

Ministrul Finantelor a vorbit si despre formele de sprijin agreate cu misiunea FMI, de la masurile pentru stimularea mediului de afaceri la crearea de locuri de munca. De asemenea, cele doua parti au agreat aplicarea TVA la incasare.

'In plan fiscal, s-au agreat masuri importante pentru stimularea mediului de afaceri, crearea de locuri de munca, dezvoltare si inovare tehnologica. Plata TVA la incasare a fost agreata. Aceasta se va aplica efectiv, datorita necesitatii unor pregatiri metodologice, de la 1 ianuarie 2013. Pe partea de cheltuieli bugetare, s-au asigurat sume suplimentare la nivelul autoritatilor locale in vederea onorarii obligatiilor catre persoanele cu dizabilitati, precum si pentru plata arieratelor, respectiv datoriilor restante ale autoritatilor locale catre diversi furnizori si diversi creditori', a explicat ministrul Finantelor

Oficialul MFP a anuntat, de asemenea, ca s-au constatat progrese in planul reformelor structurale si a anuntat ca Oltchim va fi privatizata cu un investitor strategic, iar 15 procente din capitalul Transgaz va fi listat la bursa.

'In planul reformelor structurale s-au constatat progrese si ne-am angajat ca efect al indeplinirii procedurilor necesare ca pana la mijlocul lunii septembrie sa se privatizeze cu un investitor strategic Oltchim, apoi vom privatiza 15 la suta din capitalul social al Transgaz. De asemenea, se vor introduce conduceri profesioniste, cum sunt si cele de azi, dar bazate pe o selectie competitiva, la nivelul societatilor comerciale cu capital de stat, la un pachet de zece societati comerciale si autonome. Ele vor beneficia la inceput de management profesionist selectat pe criterii clare. Aceste negocieri, prin finalizarea lor, creeaza stabilitate financiara, creeaza predictibilitate si transparenta mediului de afaceri, ceea ce atrage mai multi investitori autohtoni si straini, avand aceasta umbrela a institutiilor financiare internationale care certifica rezultatele bune, macrostabilitatea economico-financiara a Romaniei', a explicat Florin Georgescu.

Ministrul Finantelor a precizat ca nu vor fi reduceri de personal in sectorul public, cifra de personal bugetar urmand sa fie mentinuta la nivelul actual, cresterea economica pentru 2012 va fi in jurul a 1,2%, inflatia decembrie-decembrie va fi de 3,5%, iar deficitul bugetar se deplaseaza de la 1,85% la 2,2% din PIB, asa cum s-a convenit deja la runda precedenta de negocieri.

Sambata au avut loc la sediul MFP discutii intre reprezentantii ministerelor si expertii institutiilor financiare internationale pentru definitivarea capitolelor din Scrisoarea de intentie aferente domeniilor specifice de responsabilitate.

Misiunea comuna a Comisiei Europene, FMI si Bancii Mondiale, aflata in aceasta perioada la Bucuresti, are ca obiectiv evaluarea modului de respectare a angajamentelor din acordul cu aceste trei institutii la data de 30 iunie 2012. Pentru 30 septembrie va fi o noua misiune, undeva in jurul sfarsitului lunii noiembrie - inceputului lunii decembrie, cand se vor discuta in detaliu structura si politicile aplicabile in bugetul pe 2013.

×
Subiecte în articol: florin georgescu misiune fmi