Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de trei foşti directori în SC Electrica SA, printre care şi Nicolae Coroiu, la data faptelor director general al societăţii, acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată.
"1. COROIU NICOLAE, la data faptelor director general al SC Electrica SA, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată;
2. CHIVULESCU CONSTANTIN, la data faptelor director al Direcției Finanțe Patrimoniu al SC Electrica SA, în sarcina căruia s-au reținut două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată;
3. OPREA CONSTANTIN, la data faptelor director general al SC Electrica Serv SA, (structură desprinsa din Electrica SA ca urmare a reorganizării) în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată.
Față de următoarele persoane, având, la data faptelor, funcții în cadrul Sucursalelor de Întreținere și Servicii Energetice (SISE) Moldova și Muntenia Nord s-a dispus efectuarea urmăririi penale pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată:
4. ANDRONACHE PETRU,
5. LIVINȚ PAULA,
6. ADAM VASILE,
7. POPESCU SORIN,
8. SĂRARU MIHAI,
9. ROTĂRESCU NICOLAE,
10. ILIESCU SORIN-PAUL,
11. BOLBOACĂ NICUȘOR,
12. DOLEA IONELA.
În cauză există elemente din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2004-2005, la nivelul Electrica SA s-au efectuat achiziții de echipament de protecție și echipament de lucru de la un singur furnizor, respectiv SC Tech Safety Sa Tg. Jiu, în cantități nejustificat de mari și la prețuri supraevaluate, toate acestea cu încălcarea prevederilor OUG 60/2001 (privind achizițiile publice) și cu nerespectarea atribuțiilor de serviciu de către funcționarii implicați, prin aceasta cauzându-se Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA (prin sucursalele Moldova și Muntenia Nord) un prejudiciu cumulat de aproximativ 1.644.135 euro.
Astfel, în perioada august 2004 – februarie 2005, în calitate de director general al SC Electrica SA, suspectul Coroiu Nicolae împreună cu suspectul Chivulescu Constantin, directorul Direcției Finanțe Patrimoniu, a dispus funcționarilor subordonați, efectuarea de achiziții publice de echipament individual de protecție și echipament de lucru de la SC Tech Safety SA, fără a exista necesitatea acestor achiziții, cu încălcarea prevederile OUG 60/2001 și a regulamentelor interne. În acest sens, a dispus cumpărarea de produse la prețuri supraevaluate (fiind încheiate 77 contracte) și totodată a dispus plăți – prin semnarea a 48 de ordine de plată – către furnizorul Tech Safety SA, prin aceasta cauzându-se SC Servicii Energetice Moldova (ca succesor în drepturi și obligații al Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA) un prejudiciu evaluat la 5.284.892 lei, echivalent cu 1.391.339 euro. De asemenea, în cursul lunii martie 2005, cei doi suspecți sus menționați au dispus funcționarilor subordonați, efectuarea de achiziții publice de echipament individual de protecție și echipament de lucru de la SC Tech Safety SA, fără a exista necesitatea acestor achiziții, cu încălcarea prevederile OUG 60/2001 și a regulamentelor interne, prin cumpărarea de produse la prețuri supraevaluate, prin aceasta cauzându-se SC Electrica Serv SA (ca succesor în drepturi și obligații al Electrica SA) un prejudiciu în valoare de 895.406,90 lei echivalent cu 252.796 euro. În anul 2005, în calitate de director general al SC Electrica Serv SA, Oprea Constantin a dispus funcționarilor subordonați, efectuarea de achiziții publice de echipament individual de protecție și echipament de lucru de la SC Tech Safety SA fără a exista necesitatea acestor achiziții, cu încălcarea prevederile OUG 60/2001 și a regulamentelor interne, prin cumpărarea de produse la prețuri supraevaluate și totodată a dispus plăți către furnizorul Tech Safety SA, prin aceasta cauzându-se Electrica SA și Electrica Serv SA un prejudiciu total de aproximativ 1.644.135 euro.
Celelalte persoane menționate, respectiv Andronache Petru, Livinț Paula, Adam Vasile, Popescu Sorin, Săraru Mihai, Rotărescu Nicolae, Iliescu Sorin-Paul, Bolboacă Nicușor, Dolea Ionela și-au depășit sau încălcat atribuțiile de serviciu, înlesnind cauzarea prejudiciilor sus menționate.
Persoanelor sus menționate li s-au adus la cunoștință calitatea de suspect și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală", se arată în comunicatul DNA.