Luat în vizorul procurorilor anticorupţie – Filiala Constanţa, Ion Adrian Alexandrescu se sustrage urmăririi penale. Procurorii au cerut instanţei arestarea lui în lipsă, sub acuzaţia de trafic de influenţă.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În luna octombrie 2010, inculpatul Alexandrescu Ion Adrian a pretins de la o persoană denunţătoare o parte din despăgubirile în valoare de aproximativ 450.000 lei pe care aceasta urma să le obţină de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) în baza Legii nr. 9/1998, în schimbul exercitării influenţei pe care inculpatul a pretins că o are pe lângă funcţionarii din cadrul acestei instituţii, pentru a urgenta soluţionarea dosarului şi virării efective, în contul denunţătoarei, a sumei de bani.
Pretinderea s-a făcut prin intermediul inculpatului Ciocoiu Victor, trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru infracţiunea de trafic de influenţă, la data de 31 martie 2010, în dosarul penal din care s-a disjuns prezenta cauză. Inculpatul Ciocoiu Victor a primit efectiv, de la persoana denunţătoare, la data de 15 noiembrie 2010, suma de 39.400 lei, din care i-a înmânat inculpatului Alexandrescu Ion Adrian aproximativ 75%, adică 29.550 lei. A doua tranşă a şpăgii nu a mai ajuns la Alexandrescu Ion Adrian deoarece intermediarul Ciocoiu Victor a fost prins în flagrant, la data de 28 februarie 2011, imediat după primirea sumei de 65.000 lei de la denunţătoare.
Tribunalul Constanţa a constatat că inculpatul Alexandrescu Ion Adrian se sustrage de la urmărirea penală, astfel că astăzi instanţa a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a inculpatului pe termen de 30 de zile de la data aducerii acestuia.