x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fostul prefect al Iaşiului, condamnat definitiv la închisoare cu executare. Radu Prisăcaru s-a predat la IPJ Iaşi

Fostul prefect al Iaşiului, condamnat definitiv la închisoare cu executare. Radu Prisăcaru s-a predat la IPJ Iaşi

13 Iun 2014   •   08:38
Fostul prefect al Iaşiului, condamnat definitiv la închisoare cu executare. Radu Prisăcaru s-a predat la IPJ Iaşi

Fostul prefect de Iaşi Radu Prisăcaru a fost condamnat definitiv joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, într-un dosar legat de retrocedarea unui teren. Joi seara, Radu Prisăcaru s-a predat la sediul IPJ Iaşi.

În acelaşi dosar, fostul şef al Agenţiei Domeniului Statului Iaşi Flavius Ioniţă a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, după ce acesta fusese achitat de Curtea de Apel Iaşi. În plus, Flavius Ioniţă are interzis 2 ani de a mai exercita profesia în executarea căreia a săvârşit fapta.

De asemenea, avocatul Toni Baltag a primit 3 ani închisoare cu executare, iar omul de afaceri Cristian Maftei a fost condamnat la şase ani închisoare, anunță Agerpres. Fostul prefect al Iaşiului a fost reţinut pe 31 august 2006 de procurorii DNA, în urma unui flagrant.

În acelaşi dosar au fost puşi sub acuzare şeful de atunci al Agenţiei Domeniilor Statului Iaşi, Flavius Ioniţă, omul de afaceri Cristian Maftei şi avocatul Toni Baltag, sub acuzaţia de luare de mită şi complicitate la luare de mită.

Denunţătorul, omul de afaceri Dorin Forna, soţul decanului Facultăţii de Stomatologie, Norina Consuela Forna, susţinea că prefectul Radu Vasile Prisăcaru şi şeful ADS Iaşi, Flavius Ioniţă, ar fi condiţionat retrocedarea unei suprafeţe către soţia sa, moştenitoarea unui teren de 16,4 hectare în comuna Rediu.

Potrivit denunţului, pentru a putea fi pusă în posesia terenului, Prisăcaru şi Ioniţă i-au propus în schimb o suprafaţă de aceleaşi dimensiuni situată în comuna Miroslava, în imediata vecinătate a Iaşiului, pe DN 584. Pentru aceasta, Norina Consuela Forna trebuia să-i dea prefectului, cu titlu gratuit, două hectare din totalul terenului care urma să fie retrocedat, iar directorului ADS Iaşi, unul.

Cele trei hectare de teren au fost evaluate în cursul anului 2005 la aproximativ 600.000 euro. Anchetatorii au stabilit că avocatul Cristian Toni Baltag, care reprezenta interesele lui Forna, şi omul de afaceri Cristian Maftei au fost cei care au intermediat primirea terenului drept mită. Astfel, Maftei ar fi urmat să cumpere la un preţ modic de la Forna trei hectare de teren, urmând să le vândă, iar banii i-ar fi revenit prefectului şi şefului ADS Iaşi.

×