Generalul (r) Dumitru Iliescu, fost şef SPP, este urmărit penal de procurorii DNA pentru cumpărare de influenţă şi folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la acestea în dosarul în care sunt anchetaţi parlamentarii Viorel Hrebenciuc şi Dan Şova.
El a aflat acuzaţiile miercuri noaptea, fiind adus cu mandat la DNA.
Potrivit unui comunicat al DNA, Viorel Hrebenciuc, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, ar fi întreprins demersuri pentru a obţine informaţii cu privire la anchetele penale derulate la nivelul DNA faţă de persoana sa, promiţând în schimb că va determina diverşi funcţionari publici, asupra cărora are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă, să îşi îndeplinească îndatoririle de serviciu în aşa fel încât să obţină pentru persoanele care îl ajută cu astfel de informaţii diverse foloase necuvenite.
'Astfel, anterior datei de 13 august, Viorel Hrebenciuc i-ar fi solicitat lui Dumitru Iliescu, fost şef SPP, să obţină date referitoare la emiterea unor mandate de supraveghere tehnică prin care s-a dispus interceptarea comunicaţiilor efectuate de el, durata unor astfel de mandate, dacă există posibilitatea de a fi prelungite măsurile de supraveghere tehnică, precum şi instituţia care a solicitat emiterea unor astfel de mandate, respectiv DNA sau SRI. Ulterior, Iliescu i-ar fi precizat lui Hrebenciuc Viorel că are posibilitatea reală de a obţine aceste informaţii prin intermediul unui angajat care activează în DNA', se spune în comunicat.
Sursa citată susţine că fostul şef SPP i-ar fi spus lui Hrebenciuc că i-a cerut angajatului să obţină astfel de informaţii, care i-a comunicat că deputatul a fost şi este interceptat în baza unui mandat de supraveghere tehnică, emis la solicitarea DNA.
'Dumitru Iliescu l-ar mai fi asigurat că, prin intermediul angajatului DNA, poate să obţină în continuare informaţii cu privire la evoluţia dosarelor în care acesta este cercetat, dar şi alte dosare penale de interes, sens în care Hrebenciuc i-a propus intensificarea contactelor pentru transmiterea acestor date ce nu sunt destinate publicităţii. În contrapondere cu serviciile acordate, Iliescu i-ar fi cerut lui Hrebenciuc sprijinul pentru angajarea fiicei sale, sens în care acesta i-a promis că, prin intermediul fiului său, va determina funcţionari publici să o angajeze într-o instituţie publică', au reţinut procurorii.
Tot în schimbul informaţiilor, parlamentarul i-a promis că va interveni pe lângă diverse persoane influente (printre care şi un funcţionar public, asupra căruia a lăsat să se creadă că are influenţă), pentru a le determina să menţină în funcţie o anumită persoană, funcţionar în cadrul Fondului Naţional de Garantare.
În acelaşi context, Viorel Hrebenciuc i-a promis fostului şef SPP că va interveni pe lângă un funcţionar în cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, astfel încât să ajute persoana să înregistreze drepturile asupra unei societăţi comerciale.
'Cu ocazia întâlnirii din 13 august, Iliescu i-a solicitat lui Hrebenciuc să intervină pe lângă funcţionari publici pentru a-i determina să îl destituie pe vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor din funcţia pe care o exercita (din cauză că persoana respectivă avea un litigiu de afaceri cu acesta), cerere acceptată de către acesta', se mai spune în document.