x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fraţii Băsescu, la puşcărie, mânca-ţi-aş!

Fraţii Băsescu, la puşcărie, mânca-ţi-aş!

19 Iun 2014   •   22:05
Fraţii Băsescu, la puşcărie, mânca-ţi-aş!
Sursa foto: AFP/Mediafax Foto

Ponta: Preşedintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze imediatircea Băsescu să-l scoată din închisoare pe Bercea Mondial. Vezi negocierea filmată cu camera ascunsăe clanului Bercea Mondial, clanul Băsescu a ieşit la explicaţii. Mircea, prins în flagrant video cu purcoiul de bani murdari, dă explicaţiile la DNA. Greutatea scenei şi mai ales cuprinsul discuţiei cu interlopul Băsică îl dau legat pe Mircea  Băsescu fără prea mult efort din partea procurorilor.
Fratele lui Mircea Băsescu este, din păcate pentru noi, preşedintele României. Din această poziţie oficială Băsescu Traian, amestecat cu vorbe clare în traficul de influenţă contra cost pentru manevrarea instanţelor şi sentinţelor în procesele interlopilor, vrea să ne facă să credem că el ar fi curat. Că nu are nici un amestec în învârtelile clanurilor Bercea-Băsescu. Mai are puţin până să declare că nici nu are un frate.
În locul demisiei logice privim cu stupoare la încercarea peniblă de a-şi salva scaunul de preşedinte. Băsescu Traian era deja compromis de “vânzările anterioare”. Noua bombă face să nu mai rămână nimic în picioare din instituţia prezidenţială. Băsescu nu înţelege că rămânerea lui în funcţie şi pentru o oră în plus târăşte iremediabil România în mlaştina suspiciunii generalizate şi îngroapă justiţia în hainele comandate de clanurile interlope.
Mandatul lui Băsescu se încheie într-un mod jalnic, sufocat de relaţiile periculoase cu interlopii, târând după el liota de borfaşi împăunaţi cu galoanele mincinoase ale luptei anticorupţie şi făcând din statul român un stat mafiot.

Citiți și:
Mircea Băsescu, reţinut de DNA. Fratele preşedintelui va sta în arest 24 de ore

Mircea Băsescu: La mine au ajuns 250,000... D-aia eram curios atuncea când MI S-A PUS MORMANUL ALĂ DE DOLARI ÎN BRAŢE, deci la mine atât a ajuns!

VIDEO. Cum s-a angajat Mircea Băsescu să-l scoată din închisoare pe Bercea Mondial. Vezi negocierea filmată cu camera ascunsă

Ponta: Preşedintele Traian Băsescu ar trebui să demisioneze imediat

Traian Băsescu, printre lacrimi: Între reflexul firesc de a-ţi apăra fratele şi consolidarea justiţiei, aleg consolidarea justiţiei




×
Subiecte în articol: mircea basescu mita