x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FSLI: Actele normative semnate de Botiş trebuie reanalizate

FSLI: Actele normative semnate de Botiş trebuie reanalizate

20 Apr 2011   •   12:44
FSLI: Actele normative semnate de Botiş trebuie reanalizate
Sursa foto: /radicalonline.info
161905-.jpgSimion Hăncescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ a declarat că este necesară o reanalizare a actelor normative pe care şi-a pus semnătura fostul ministru al Muncii, Ioan Botiş, care a demisionat din funcţie, în această dimineaţă.

"Ar trebui să-şi dea demisia şi premierul Emil Boc care a anunţat, încă de ieri (marţi), că ştia situaţia lui Ioan Nelu Botiş. Credem că tăinuitorul este deopotrivă vinovat", a spus preşdintele FSLI, potrivit agerpres.ro.

Sindicaliştii susţin că pachetele de legi pe care şi-a pus semnătura fostul ministru al Muncii sunt puse sub semnul incertitudinii, prin această demisie, "deoarece acesta nu a fost corect, atât cu alegătorii care l-au trimis ca deputat în Parlament, cât şi cu partenerii sociali, ascunzând aceste afaceri de familie".

"Considerăm că şi legile elaborate de domnia sa, fără să accepte dialogul social, trebuie reanalizate. Nouă ni se cerea corectitudine, iar domnia sa elabora un pachet de acte normative în avantajul celor din rândul cărora făcea parte", a conchis Simion Hancescu.

×
Subiecte în articol: observator fsli botis