x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator GCS: „Eventualele măsuri de relaxare a restricțiilor nu sunt avute în vedere pentru perioada imediat următoare”

GCS: „Eventualele măsuri de relaxare a restricțiilor nu sunt avute în vedere pentru perioada imediat următoare”

20 Apr 2020   •   17:30
GCS: „Eventualele măsuri de relaxare a restricțiilor nu sunt avute în vedere pentru perioada imediat următoare”

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis, luni, ultimele informații cu privire la eventualele măsuri de relaxare a restricțiilor impuse pentru prevenirea coronavirusului.

Potrivit GCS, măsurile instituite până în acest moment de autorități își dovedesc eficiența în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19) și se impune respectarea strictă a acestora și în perioada imediat următoare.

„Eventualele măsuri de relaxare a restricțiilor nu sunt avute în vedere pentru perioada imediat următoare, din rațiuni de securitate sanitară. Dezbaterile referitoare la ridicarea graduală a restricțiilor trebuie să țină cont de evoluția epidemiologică în fapt, precum și de necesitatea prevenirii riscurilor referitoare la un alt val de infectare”, arată GCS.

Potrivit autorităților, se fac permanent estimări asupra evoluției răspândirii virusului, care se bazează în primul rând pe comportamentul social și pe rata de conformare a cetățenilor față de măsurile deja adoptate.

„În acest moment, dezbaterile publice referitoare la unele propuneri privind măsurile de relaxare a restricțiilor privesc inițiative individuale, care nu au făcut obiectul analizelor sau deciziilor la nivelul forurilor autorizate. Astfel de propuneri vor fi discutate cu toți factorii implicați în gestionarea situației răspândirii noului coronavirus (COVID-19), ținând cont de toate riscurile și de identificarea măsurilor care pot fi implementate pentru a garanta sănătatea cetățenilor. În analiza referitoare la eventualele măsuri de relaxare a restricțiilor se va ține cont de recomandările Comisiei Europene, precum și de coordonarea cu celelalte state ale Uniunii Europene”, anunță GCS.

În privința deciziilor referitoare la relaxarea măsurilor de restricție, GCS transmite că se va ține cont de nevoia aplicării acestora tuturor categoriilor de cetățeni.

„Astfel, va fi avută în vedere implementarea acelor soluții prin care să beneficieze de aceste măsuri toate categoriile de persoane, în condiții de siguranță sanitară, fără a impune restricții suplimentare anumitor categorii de persoane”, mai spun reprezentanții GCS.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: masuri restrictive