x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator George Maior la Antena 3 Special de astazi!

George Maior la Antena 3 Special de astazi!

24 Apr 2009   •   00:00

George Maior, creierul principalului serviciu de informatii secrete si unul dintre cei mai puternici oameni din Romania, este invitat vineri, la emisiunea Antena 3 Special cu Maria Coman.



Incepand cu ora 22:05, Maria Coman va incerca sa afle de la directorul SRI daca exista presiuni politice asupra institutiei pe care o conduce si care este harta riscurilor pe 2009.

Ce dezvaluiri va face omul aflat in fruntea uneia dintre cele mai controversate institutii ale statului si cat de important este rolul SRI la aniversarea a 19 ani de actrivitate, aflati urmarind Antena 3 Special cu Maria Coman.

×
Subiecte în articol: mass-media