x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Gherghina: Îmi doream să trec în BNR, mai ales pe poziţia aceasta. Este o bucurie extraordinară

Gherghina: Îmi doream să trec în BNR, mai ales pe poziţia aceasta. Este o bucurie extraordinară

16 Iun 2014   •   15:21
Gherghina: Îmi doream să trec în BNR, mai ales pe poziţia aceasta. Este o bucurie extraordinară

Gheorghe Gherghina, candidat pentru funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al BNR, a declarat luni că îşi dorea această poziţie.

"Îmi doream să trec în BNR, mai ales pe poziţia aceasta. Am lucrat în perioada 2005 - 2009 tot în BNR, ca şi consilier. O poziţie în Consiliul de Administraţie pentru mine este o bucurie extraordinară", a declarat Gherghina, la Palatul Parlamentului, după ce a fost avizat de Comisiile reunite pentru buget-finanţe.

Potrivit acestuia, anul viitor probabil se va menţine o creştere ridicată a veniturilor la buget din taxa pe stâlp. 'Probabil că la taxa pe stâlp o colectare mult mai mare se va menţine şi la anul. Sunt o serie de măsuri avute în vedere pe linia colectării. În scrisoarea de intenţie cu FMI, cea care a fost aprobată, pe linia colectării sunt o serie de măsuri. Dacă se vor implementa măsurile prevăzute pe linia colectării, nu va fi o problemă să acoperim acea diferenţă (de venituri din scăderea CAS cu 5 puncte procentuale - n.r.). Ei (FMI - n.r.) ar vrea să vadă până în octombrie că într-adevăr încep să se implementeze măsurile de îmbunătăţire a colectării şi sunt convins că în noiembrie, când vin, şi ei vor fi convinşi că se poate', a mai afirmat Gherghina.

×
Subiecte în articol: gheorghe gherghina bnr