Platformele de social media şi serviciile de internet, utilizate de milioane de europeni, s-au alăturat efortului de a le reaminti cetăţenilor să voteze în alegerile europene, informează joi site-ul Parlamentului European.
Facebook, Google, Snapchat şi Twitter se află printre platformele care oferă servicii suplimentare pentru a se asigura că europenii votează şi că alegerile nu sunt compromise în mediul online.
Google oferă prioritate în prezentarea candidaţilor şi le reaminteşte oamenilor să voteze. Profilele candidaţilor sunt mai vizibile decât de obicei şi pe YouTube.
Facebook le reaminteşte utilizatorilor că alegerile se apropie şi în ziua alegerilor va prezenta opţiunea unui buton "I voted" (Am votat). De asemenea, reţeaua de socializare şi-a intensificat eforturile de a-i face pe utilizatori să depisteze ştirile false.
Pe Instagram apar stickere speciale care trimit către site-ul alegerilor.
Utilizatorii de Snapchat care au vârsta legală pentru a vota vor primi un mesaj video din partea Team Europe, care le va reaminti să voteze.
Twitter a introdus emoticoane speciale care însoţesc hashtag-urile #EUelections2019 şi #thistimeimvoting în diferite limbi.
Peste 426 de milioane de cetăţeni sunt eligibili să voteze în toate ţările UE între 23 şi 26 mai.
AGERPRES