x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ginerele lui Bercea Mondial rămâne în spatele gratiilor. Decizia magistraţilor este definitivă

Ginerele lui Bercea Mondial rămâne în spatele gratiilor. Decizia magistraţilor este definitivă

01 Aug 2014   •   15:50
Ginerele lui Bercea Mondial rămâne în spatele gratiilor. Decizia magistraţilor este definitivă

Marius Constantin, ginerele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, rămâne în continuare în arest preventiv, după ce magistraţii Curţii de Apel Constanţa au respins recursul formulat de acesta împotriva măsurii arestării preventive. Decizia este definitivă.

Recursul a fost făcut după ce, luni, judecătorii Tribunalului Constanţa au respins noua solicitare a lui Marius Constantin de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cercetarea în stare de libertate sub control judiciar sau arestării la domiciliu.

Pe 23 iunie, Bercea Mondial, Marius Constantin, fiica lui Bercea, Izaura Anghel, precum şi minorul de 17 ani Grinică Anghel, au fost trimişi în judecată în dosarul ce-l vizează pe Mircea Băsescu, fratele președintelui Traian Băsescu.

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână - persoana care ar fi avut rol de intermediar, sunt şi ei arestaţi preventiv într-un dosar de trafic de influenţă, instrumentat de DNA Bucureşti. Potrivit procurorilor, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător (Florin Anghel), prin intermediul inculpatului Marian Căpăţână, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl acestuia (Sandu Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

×