x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Google aniversează 85 de ani de la naşterea scriitorului Maurice Sendak (VIDEO)

Google aniversează 85 de ani de la naşterea scriitorului Maurice Sendak (VIDEO)

10 Iun 2013   •   10:10
Google aniversează 85 de ani de la naşterea scriitorului Maurice Sendak (VIDEO)

Google sărbătoreşte, printr-un logo animat, 85 de ani de la naşterea scriitorului de cărţi pentru copii american Maurice Sendak. Noul doodle include unele dintre cele mai celebre personaje din volumele sale, precum cele din romanul grafic "Where the Wild Things Are".

Scriitorul american de origine poloneză a murit în luna mai 2012, la vârsta de 83 de ani, în urma complicaţiilor apărute după un accident vascular cerebral, potrivit Mediafax. Maurice Sendak a scris 17 cărţi şi a fost un ilustrator prolific, însă a devenit celebru pentru volumul său grafic din 1963 "Where the Wild Things Are".

Cartea vândută în peste 19 milioane de copii pe plan mondial prezintă aventurile unui băieţel neastâmpărat, Max, care porneşte într-o călătorie imaginară, după ce a fost trimis de părinţii săi la culcare fără să îşi primească cina.

×