Purtătorul de cuvânt al Partidului Naţional Liberal, Alina Gorghiu, a declarat marţi că liberalii iau act de decizia Curţii de Apel Bucureşti în cazul senatorului Sorin Roşca Stănescu, precizând că acesta îşi pierde prin condamnarea definitivă la închisoare calitatea de membru PNL.
"Partidul Naţional Liberal ia act de decizia instanţei judecătoreşti cu privire la senatorul Sorin Roşca Stănescu. La nivel personal îmi pare rău de situaţia în care se află domnia sa, dar niciodată PNL nu a comentat, nu comentează şi nu va comenta împotriva vreunei decizii a unei instanţe din România", a declarat, pentru Agerpres, Alina Gorghiu.
Ea a precizat că, potrivit statutului PNL, Sorin Roşca Stănescu îşi pierde calitatea de membru al PNL, fiind condamnat definitiv printr-o hotărâre judecătorească.
'Există o prevedere în statut care spune că persoana respectivă îşi pierde calitatea de membru al PNL şi întotdeauna, indiferent de posibilele prejudicii de imagine, vom respecta deciziile instanţei din România şi le vom lua ca atare', a mai spus Alina Gorghiu.
Senatorul Sorin Roşca Stănescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 2 ani şi 4 luni închisoare cu executare în dosarul Rompetrol.