x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Grevă spontană la TVR: Angajaţii protestează faţă de tăierile salariale şi disponibilizările anunţate

Grevă spontană la TVR: Angajaţii protestează faţă de tăierile salariale şi disponibilizările anunţate

12 Oct 2011   •   09:14
Grevă spontană la TVR: Angajaţii protestează faţă de tăierile salariale şi disponibilizările anunţate

Zeci de angajati din TVR au iesit, in aceasta dimineata, in curtea Televiziunii Publice, pentru a trage un semnal de alarma privind situatia financiara dificila a SRTv. Angajatii TVR se tem ca s-ar putea ajunge la reduceri salariale si la reducerea personalului institutiei.

Si ieri dimineata angajati din TVR s-au strans in curtea institutiei, incercand sa sensibilizare conducerea executiva a TVR.

Potrivit unor surse, citate de Mediafax, angajatii care au iesit in curtea TVR se tem de eventuale concedieri colective si de reduceri mari ale salariilor. Aceste aspecte sunt luate in calcul de conducerea TVR, avand in vedere ca Societatea Romana de Televiziune a incheiat anul 2010 cu un deficit de peste 161,9 milioane de lei, care pana la sfarsitul anului ar putea creste pana la 170 de milioane de lei.

In februarie, Alexandru Lazescu, seful TVR, a spus, intr-o scrisoare catre angajatii Televiziunii Romane, ca institutia este intr-o situatie "critica", precizand ca TVR trebuie sa ia masuri pentru reducerea cheltuielilor, precum renuntarea la primele de vacanta si limitarea cuantumului de ore suplimentare.

"Nu va ascund faptul ca suntem intr-o situatie extrem de critica. Institutia noastra s-a aflat permanent in pierdere in ultimii cinci ani, asa ca, inevitabil, capacitatea sa de a face fata presiunilor financiare a ajuns la limita. De la inceputul anului si pana in prezent am avut nu mai putin de sase intalniri informale cu reprezentantii dumneavoastra din sindicate. Iar marti, 22 februarie, am avut si o intalnire formala. Ne-am ascultat unii pe ceilalti, am facut schimb de idei, am discutat solutii concrete de reducere a cheltuielilor, dar si de crestere a veniturilor", a spus Alexandru Lazescu.

El a precizat ca, prin proiectul de buget pe anul 2011, TVR isi propune sa pastreze "intact" actualul fond de salarii, dar sa renunte la unele beneficii (cum ar fi primele de vacanta).

"Stiu ca va nemultumeste acest lucru, dar incercati sa priviti aceasta masura prin ochii celor aproximativ 6.000 de angajati din institutiile media care, pe fondul crizei economice din ultimii ani, au ramas fara loc munca. Si a colegilor nostri de breasla din celelalte grupuri media care si-au vazut reduse salariile cu 20, 30 sau chiar cu 50%, incepand din 2009. Daca masurile de reducere a cheltuielilor cu care ne confruntam acum ar fi fost luate la timp - inca de acum doi ani, cand toate companiile de media au trecut rapid la taieri si reajustari de costuri, pentru a supravietui - poate ca situatia ar fi fost cu totul alta acum", a mai scris Lazescu.

Societatea Romana de Televiziune (SRTv) a incheiat anul 2010 cu un deficit de peste 161,9 milioane de lei, in conditiile in care Televiziunea Publica a avut, anul trecut, venituri totale de circa 571 de milioane de lei, potrivit raportului de activitate al SRTv. In mod concret, TVR a avut anul trecut venituri totale de 571.078.663 de lei si cheltuieli totale de 733.002.546 de lei. Totodata, cifra de afaceri neta a SRTv a fost, anul trecut, de 531.874.300 de lei.

In raportul pe 2010, TVR isi justifica deficitul facand trimitere la mai multe aspecte: dificultatile in ceea ce priveste colectarea si incasarea taxei TV (principala sursa de finantare a Televiziunii Publice), modificarile legislative aparute in ultima perioada, dar si numeroase cauze de ordin financiar general, cum ar fi deprecierea monedei nationale si cresterea inflatiei.

×