x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Groapa de gunoi de la Glina s-ar putea redeschide

Groapa de gunoi de la Glina s-ar putea redeschide

de Diana Scarlat    |    25 Sep 2017   •   10:05
Groapa de gunoi de la Glina s-ar putea redeschide

Firma ECOREC SA, care administrează depozitul de gunoi de la Glina, pare de neînvins, după ce a mai avut încă o dată câştig de cauză, în instanţă. În ciuda tuturor încercărilor de a închide groapa de la Glina, nici Ministerul Mediului, nici Parchetul General, nici autorităţile de mediu din judeţul Ilfov sau localnicii şi ONG-urile care protestează de circa 15 ani, cerându-şi dreptul la viaţă şi sănătate, nu au putut opri decizia instanţelor de judecată, care dau câştig de cauză administratorului gropii de gunoi. Asta se întâmplă de 15 ani, deşi sunt încălcare mai multe prevederi legale.

Prima prevedere legală încălcată de muntele de gunoi de la Glina este distanţa faţă de locuinţele oamenilor. Conform legislației în vigoare, distanţa obligatorie faţă de prima casă, de 1.000 de metri, iar casele se află la 70 de metri. De asemenea, conform legii, cota de înălțime admisă pentru un munte de gunoi este de 70 de metri, dar este depăşită. Pentru nerespectarea acestor prevederi legale, sancțiunea imediată este suspendarea contractului dintre autorităţi și administratorul depozitului de gunoi, ceea ce s-a aplicat, prin închiderea gropii de la Glina, cel puţin teoretic, la 1 iunie 2017, după  retragerea autorizaţiei de funcţionare. Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a retras autorizaţia de funcţionare a gropii de gunoi de lângă Bucureşti, la 1 iunie 2017, dar maşinile au continuat să aducă deşeuri. Acum se pregăteşte reautorizarea acestui depozit, din 28 septembrie, după ce contestaţia a fost câştigată în instanţă de administratorul depozitului de gunoi.

 

Cianuri descoperite de experţii criminalişti

Afacerea de la Glina, calculată la peste 12 milioane de euro anual, a fost anchetată şi de procurorii Parchetului General, care au dat publicităţii, în luna iulie, detalii tehnice rezultate în urma analizelor de laborator, care arătau că muntele de gunoi conţine cianuri şi alte substanţe periculoase care deja s-au infiltrat în sol şi au ajuns în pânza freatică. “Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză concluzionează faptul că obținerea unor nămoluri/șlamuri cu conținut de substanțe periculoase a fost cauzată de aplicarea necorespunzătoare și/sau incompletă a procedurilor de tratare a deșeurilor periculoase — șlamuri galvanice, nerespectarea procedurilor de prelevare a probelor de deșeuri pentru analizele fizico-chimice, trimiterea la ICIM București a unei probe prelevate din alte deșeuri decât cele transportate la depozitul Glina, amestecarea deșeurilor la locul de tratare și depozitare, trimiterea la depozitul Glina a altor deșeuri decât cele pentru care se realizaseră determinările la ICIM București”, se arată într-un raport al procurorilor de la Parchetul General. Procurorii au declarat că cele două tone de deșeuri sunt extrem de periculoase. Rapoartele întocmite de experţii de la Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu sprijinul specialiștilor de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului și S.C. W.R. S.R.L., arată  că deșeurile analizate fizico-chimic sunt de tip nămol sau șlam, rezultate din tratarea prin procedee fizico-chimice a apei rezultate din procesele tehnologice de tratare chimică a suprafețelor metalice (procese de galvanizare, procese de zincare). “Totodată, s-a determinat pH-ul și conținutul de substanță uscată, prezența și concentrațiile azotului amoniacal, sulfaților, cianurilor totale, cromului hexavalent, metalelor grele (cupru, nichel, plumb, zinc), ale hidrocarburilor policiclice aromatice și ale produselor petroliere totale”, se mai arată în comunicatul Parchetului General. Cu toate acestea, administretorul gropii de gunoi a contestat în instanţă decizia de retragere a autorizaţiei şi are câştig de cauză. 

 

Localnicii contrazic studiile administratorului

Societatea ECOREC S.A., care administrează depozitul de gunoi de la Glina, se apără de toate acuzaţiile, arătând că există studii care contrazic plângerile locuitorilor din această zonă, însă oamenii afectaţi de muntele de gunoi spun că realitatea pe care o trăiesc ei contrazice studiile administratorului. “Noi cei din Comuna Glina și Popești Leordeni dar și din cartierele din apropiere vă anunțăm că din păcate urmează o tragedie pentru peste 100.000 de persoane și aceasta destul de repede ca urmare a autorizării în data de 28 septembrie a gropii de gunoi Glina care a distrus și a contaminat viața locuitorilor în ultimii 15 ani. Prin această reautorizare plănuită în detaliu de Ministerul Mediului, de Agenția pentru protecția Mediului Ilfov și de Direcția de Sănătate Publică Ilfov.

 

Vom fi foarte aproape de o exterminare în masă a comunității noastre pentru următorii 10 ani, cât va dura această autorizație. Pentru noi, protecția mediului înseamnă protecția în primul rând a populației și a comunității, nu protecția unor afaceriști nesătui, prin încălcarea legilor de către Ministerul Mediului, Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov și Direcția de Sănătate Publică Ilfov. Protestatar

 

Analizele de laborator arată că pânza freatică din zona Glina a fost deja afectată şi urmează să aibă mari probleme şi Capitala, din cauza infiltrării unor substanţe foarte toxice în sol.

Familiile afectate de groapa de gunoi de la Glina au protestat, la sfârşitul săptămânii trecute, şi cer autorităţilor să nu revină asupra deciziei de a închide acest focar de infecţie. Locuitorii din zona Glina cer acum explicaţii ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, şi Agenției pentru Protecția Mediului Ilfov, pentru noua autorizație, în condiţiile în care legea interzice funcţionarea unei gropi de gunoi la o distanță mai mică de 1.000 de metri de locuinţe.

Casele oamenilor sunt la o distanță de 70 de metri faţă de muntele de gunoi de la Glina, iar 80% dintre case au fost construite în anii '50.

×
Subiecte în articol: Glina groapa de gunoi