x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Acte normative pentru Autostrada Focșani – Bacău și Drumul expres Arad – Oradea, aprobate

Acte normative pentru Autostrada Focșani – Bacău și Drumul expres Arad – Oradea, aprobate

de Redacția Jurnalul    |    16 Noi 2023   •   16:45
Acte normative pentru Autostrada Focșani – Bacău și Drumul expres Arad – Oradea, aprobate

Guvernul a aprobat joi actele normative destinate realizării Autostrăzii Focșani – Bacău și Drumului expres Arad – Oradea.

Hotărârea vizează declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul suplimentar precum și a imobilelor aflate în proprietate publică a statului sau a unităților administrativ – teritoriale, care sunt situate pe coridorul de expropriere al ”Autostrăzii Focșani – Bacău”.

Dispozițiile actului normativ stabilesc inclusiv lista imobilelor care vor fi expropriate, aflate în localitățile Bolotești, Garoafa, Movilița, Mărășești, Panciu, Țifești, Vânători, Pufești, din județul Vrancea și Orbeni, Parava, Sascut, Valea Seaca, Adjud, Păunești, Ruginești, Cleja, Faraoani, Nicolae Bălcescu și Răcăciuni, din județul Bacău.

Totodată au fost stabilite şi sumele individuale aferente despăgubirilor, cuantumul total al acestora fiind în valoare de peste 12 milioane lei, pentru 1.227 de imobile cu o suprafață totală de 4.102.679 mp.

Suma se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Executivul a aprobat în cadrul aceleiași ședințe și hotărârea promovată de MTI cu privire la reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii ”Drum expres Arad – Oradea”, județele Arad și Bihor.

Necesitatea aprobării actului normativ a intervenit ca urmare a documentației elaborate de către asocierea orașelor Arad și Oradea, respectiv Consiliul Județean Arad și Consiliul Județean Bihor.

Acest document stabilește necesitatea revizuirii/actualizării/completării Studiului de fezabilitate inițial, în baza căruia au fost aprobați indicatorii tehnico - economici prin Hotărârea Guvernului nr. 696/2008 în scopul adaptării proiectului la normele, normativele și legislația în vigoare, la situația identificată în prezent pe teren, la necesitatea traficului actual și de perspectivă și pentru conectare prin punctul de frontieră cu infrastructura rutieră din Ungaria, în zona Salonta.

Au fost aprobați următorii indicatori tehnico-economici: lungime traseu: 120,470 km, lățime platformă: 21,50 m.

Finanțarea obiectivului de investiții în valoare de peste 11 miliarde lei (inclusiv TVA) se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (P.T.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: guvern strazi