x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul României poartă negocieri cu Comisia Europeană pentru acoperirea unei părți în plata șomajului tehnic din fonduri europene

Guvernul României poartă negocieri cu Comisia Europeană pentru acoperirea unei părți în plata șomajului tehnic din fonduri europene

23 Mar 2020   •   17:51
Guvernul României poartă negocieri cu Comisia Europeană pentru acoperirea unei părți în plata șomajului tehnic din fonduri europene
Sursa foto: pixabay.com

Guvernul României poartă în prezent negocieri cu Comisia Europeană pentru ca o parte din efortul bugetar pentru plata şomajului tehnic să fie acoperit din fonduri europene, a declarat, luni, Ionel Dancă, şeful cancelariei premierului. El a spus că şomajul tehnic ar putea acoperi 1 mil. de angajaţi.

„În momentul de faţă pentru şomajul tehnic alocarea bugetară estimată de noi este de 4 miliarde de lei în condiţiile în care alocarea ar putea acoperi până la 1 milion de beneficiari. Suntem în discuţii cu Comisia ca să acopere o parte din efortul bugetar din fonduri europene", a precizat, luni, Ionel Dancă, la Digi24.

Dancă a mai anunţat că cei care au fost disponibilizaţi şi deci nu se califică pentru şomajul tehnic vor primi un salariu minim brut pe economie, adică puţin peste 2.200 de lei. Peste 200.000 de contracte de muncă au fost suspendate în România la nivelul săptămânii trecute. Ministerul Muncii estimează că numărul acestora ar putea urca până la 400.000.

Şeful cancelariei premierului a mai anunţat că industria auto şi alte industrii cheie pentru România vor beneficia de sprijin din partea Guvernului.

„Primul pachet de măsuri are un efort (bugetar) de peste 2% din PIB, 30 de miliarde de euro, însă prin efectul de multiplicare efectul este de peste 100 de miliarde de lei", a mai precizat Dancă, adăugând că aproape 10 miliarde sunt returnări de la bugetul de stat către companii prin rambursări de TVA, concedii medicale neplătite şi alte returnări.

Dancă a mai declarat că cele peste 9 miliarde de lei ce urmează să fie returnate în luna aprilie mediului privat au rămas de pe vremea guvernului PSD.

Guvernul pregăteşte în prezent un al doilea set de măsuri de sprijinire a economiei despre care Dancă nu a dat foarte multe detalii, cu excepţia includerii indemnizaţiei de şomaj pentru cei care nu sunt acoperiţi de şomajul tehnic.

Separat, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a precizat luni că o decizie privind situaţia ratelor românilor şi firmelor va fi anunţată în următoarele două zile.

„Suntem foarte aproape şi aici este o veste foarte bună pentru români, suntem foarte aproape de o soluţie pentru clienţii băncilor, soluţie pe care o discutăm cu Banca Naţională şi sistemul bancar, pe care o vom prezenta, cred eu, în maxim 48 de ore", a anunţat luni, Florin Cîţu, printr-un video postat pe Facebook.

Sursă: Mediafax

×