x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Horea Uioreanu a recunoscut în faţa instanţei că a primit mită "în scopuri electorale". Vezi MOTIVAREA magistraţilor

Horea Uioreanu a recunoscut în faţa instanţei că a primit mită "în scopuri electorale". Vezi MOTIVAREA magistraţilor

03 Iun 2014   •   14:55
Horea Uioreanu a recunoscut în faţa instanţei că a primit mită "în scopuri electorale". Vezi MOTIVAREA magistraţilor

Horea Uioreanu, președintele suspendat al Consiliului Județean Cluj, a recunoscut că a primit sume de bani, în repetate rânduri, de la omul de afaceri Ioan Bene, ca să îi folosească "în scopuri electorale", arată magistrații Curții de Apel Cluj în motivarea hotărârii de arestare preventivă a lui Uioreanu.

“În declaraţia dată cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă acesta a prezentat o stare de fapt diferită de cea descrisă în declaraţiile date în cursul urmăririi penale arătând textual „acuzele privind luarea de mită de la inculpatul P. sunt reale numai sub un singur aspect, adică faptul că am primit suma de 20 000 de lei în timp ce ne aflam la o nuntă în G.H., însă fac precizarea că respectiva sumă mi-a fost dată pentru a o folosi în scopuri electorale şi nu pentru anumite facilităţi. Legat de cel de-al doilea capăt de acuzare arăt că corespunde faptului că am luat în câteva rânduri bani de la inculpatul B., de 1, 2, 3 ori, dintre care îmi amintesc suma de 100 000 de lei, primită la finele anului 2012 şi încă de două ori sume mai mici, însă nu-mi amintesc data exactă. Precizez că eu nu am condiţionat primirea acestor sume, că ele mi-au fost avansate doar pentru a le folosi în scopuri electorale şi pentru aceasta eu nu am făcut inculpatului niciun fel de servicii de natură profesională”, se arată în motivarea magistraților, potrivit Vocea Transilvaniei.

La rândul său, omul de afaceri Ioan Bene a recunoscut și în fața procurorilor și în instanță că i-a dat bani lui Horea Uioreanu în repetate rânduri.

“Arăt că nu am ţinut nicio evidenţă a sumelor pe care i le-am plătit lui U.H.D., însă apreciez că în total i-am remis acestuia undeva la 50.000 de euro sau poate chiar mai mult. Ce este consemnat în învinuirea ce-mi este adusă cu privire la cuantumurile sumelor de bani ce le-am remis lui U. şi periodicitatea acestor remiteri pe care le-am făcut par a fi corespunzătoare cu modul în care s-au purtat lucrurile în realitate, fără să pot afirma cu titlu de certitudine. În acest sens mai vreau să precizez că după fiecare remitere de bani aveam o perioadă de linişte şi bună relaţie profesională după care era urmată de o nouă solicitare de remitere de bani şi eventuale boicoturi sau presiuni în derularea investiţiilor şi a contractelor ce le aveam cu instituţia judeţeană”, a spus Bene.

În declaraţia dată în faţa judecătorului de drepturi și libertăți la fila nr. 42 inculpatul B.I. a menţinut cele declarate, arătând că „este real că în mai multe tranşe am dat inculpatului U. suma de 278 000 de lei, însă arăt că am făcut acest lucru la cererea inculpatului de a folosi această sumă pentru partid, în scopuri electorale. Din această sumă personal i-am dat inculpatului în două rânduri, restul am trimis-o prin intermediul consilierului P.R. În cuprinsul aceleiaşi declaraţii inculpatul a arătat că inculpatul U. nu l-a condiţionat niciodată, însă s-a simţit constrâns, deoarece preşedintele Consiliului Judeţean era factor de decizie, iar el se temea că în cazul în care nu va da curs solicitării va avea diferite piedici în alocarea sumelor de bani”, mai arată judecătorii Curții de Apel Cluj.

Horea Uioreanu, Ioan Bene, membru AGA în cadrul SC Construcţii Napoca SA şi Vasile Pogăcean, asociat şi administrator la SC Sinai Comimpex SRL Iclod, au fost reţinuţi de procurorii DNA şi apoi arestaţi pentru 30 de zile.  Uioreanu este acuzat de luare de mită în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator şi complicitate la spălare de bani, Ioan Bene de dare de mită în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma participaţiei improprii ca instigator şi spălare de bani, iar Vasile Pogăcean de două infracţiuni de dare de mită, ambele în formă continuată.

×
Subiecte în articol: Horea Uioreanu motivare mita cj cluj