x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Hoţ arestat graţie unui român

Hoţ arestat graţie unui român

de Carmen Plesa Publicat la 26 Ian 2010 00:00 Modificat la 26 Ian 2010 00:00

Martor al unui furt petrecut pe via Verona, la Padova, un român a acţionat discret şi i-a ajutat pe poliţişti să prindă hoţul, informează La Repubblica.

Pietro Pilato, un italian de 22 de ani, a profitat azi dimineaţă de neatenţia unui şofer de pe o furgonetă de marfă, care coborâse fără să închidă portierele, şi a furat din automobil o borsetă în care se aflau bani şi acte. Pilato s-a urcat apoi în maşina sa şi a fugit. Păgubitul nu a reuşit să se ţină cu furgoneta după hoţ, din cauza traficului. A reuşit însă un român de 43 de ani, care l-a urmărit discret până când hoţul s-a oprit, şi atunci conaţionalul nostru a anunţat o patrulă de poliţişti din zonă. Oamenii legii l-au blocat imediat pe Pilato şi au recuperat banii şi documentele.
Românul s-a întors apoi şi l-a anunţat pe păgubit că hoţul a ajuns pe mâinile poliţiştilor.

×
Subiecte în articol: mass-media