Mulțimea de oameni sosită din mai multe județe ale Moldovei, pentru marșul organizat de AUR la Iași, a pornit din Piața Palatului Culturii spre Piața Unirii, avându-l în frunte pe George Simion, președintele formațiunii.
În Piața Unirii au fost peste 7.000 de oameni care au participat la Zziua Unirii Principatelor.
Premierul Nicolae Ciucă a fost huiduit în timpul discursului său.
„Rădăcinile României europene se regăsesc în Unirea Principatelor, act vizionar realizat prin unitatea de voință în jurul valorilor și obiectivelor comune. Unirea Moldovei cu Țara Românească nu ar fi fost posibilă fără acțiunile curajoase ale pașoptiștilor, fără munca neobosită a elitei intelectuale din cele două principate, fără demersurile neîntrerupte ale diplomației românești pe lângă cancelariile marilor puteri și mai ales fără susținerea populară a românilor. (...) România este astăzi în fața unei etape importante pentru viitorul nostru. Miza comună este strâns legată de dezvoltarea în ritm accelerat și consolidarea locului în rândul statelor dezvoltate ale Europei și ale întregii lumi”, a spu Nicolae Ciucă.
Acesta a spus că e nevoie de reducerea decalajelor între state și orașe și între regiunile României. El a spus, în discursul de la Iași, care sunt obiectivele sale pentru Moldova și s-a referit, în primul rând, la Autostrada A7, care are perspective certe de realizare și la A8, Autostrada Unirii, Târgu-Mureș-Iași-Ungheni.
După Nicolae Ciucă, la microfon a urmat președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. Și el a fost huiduit și le-a răspuns protestatarilor spunând: „Eu chiar vă iubesc”.
„De fiecare dată am demonstrat că doar uniți putem depăși orice obstacole. Doar împreună putem crea un viitor mai bun”, a spus Marcel Ciolacu.
El a vorbit despre personalitățile Unirii, care s-au unit într-un scop comun: unirea principatelor române.
„Când am fost uniți, popor și conducători, am făcut Mica Unire. Când am fost uniți am făcut România Mare. Când am fost uniți am scăpat de dictatură”, a mai spus Ciolacu.