x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator IGPR: 124 persoane şi 25 autoturisme, depistate prin Sistemul Informatic Schengen într-o săptămână

IGPR: 124 persoane şi 25 autoturisme, depistate prin Sistemul Informatic Schengen într-o săptămână

de Agerpres    |    31 Aug 2014   •   12:06
IGPR: 124 persoane şi 25 autoturisme, depistate prin Sistemul Informatic Schengen într-o săptămână

Poliţiştii români au depistat în perioada 23 - 29 august 124 de persoane şi 25 de autoturisme care fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen (SIS).

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române, pe teritoriul României, au fost localizate, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE al Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, 72 de persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS.

Poliţiştii români au pus în aplicare 13 mandate europene de arestare, au depistat două persoane semnalate ca fiind dispărute şi 42 de persoane căutate în vederea participării la o procedură judiciară. De asemenea, au fost identificate 21 de autoturisme căutate de partenerii din Spaţiul Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale.

Partenerii străini au identificat pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul CCPI - IGPR, 52 de persoane căutate de autorităţile române. Dintre acestea, 29 de persoane erau urmărite de Poliţia Română în baza unui mandat european de arestare, o persoană era semnalată ca dispărută, iar 6 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară. De asemenea, patru autovehicule, semnalate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cursul procedurilor penale, au fost identificate în statele membre.

SIS conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE, constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.

România, din punctul de vedere al cooperării poliţieneşti, este membru de facto al Spaţiului Schengen din 5 noiembrie 2010.

Biroul SIRENE, din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al IGPR, a fost inaugurat în 16 septembrie 2010.

Pentru a asigura un flux continuu de date şi informaţii, Biroul Sirene funcţionează 24/7, având acces permanent la datele operative ale Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Oficiului Român de Imigrări etc. 

×
Subiecte în articol: igpr