x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator În vizită la conu' Zambacu

În vizită la conu' Zambacu

de Carmen Anghel    |    25 Mar 2014   •   17:35
În vizită la conu' Zambacu
Sursa foto: MNAR

Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) invită publicul sâmbătă, 29 martie, la ora 11:30, la o vizită cu ghidaj gratuit la Muzeul K.H. Zambaccian. Este un prilej de a (re)descoperi istoria uneia dintre cele mai interesante şi valoroase colecţii de artă din ţară, care a aparţinut cunoscutului om de afaceri de origine armeană Krikor H. Zambaccian (1889 - 1962). Iubitorii de artă sunt aşteptaţi să petreacă o oră agreabilă în casa “conului Zambacu” - cum îl numeau prietenii, beneficiind de prezentarea colecţiei realizată de un specialist al MNAR, fără a plăti taxa de ghidaj obişnuită. Una dintre atracţiile muzeului este colecţia de 19 pânze semnate de mari maeştri ai şcolii franceze: Delacroix, Corot, Renoir, Sisley, Pissarro, Cézanne, Picasso, Matisse, Bonnard, Utrillo, Marquet, Laprade etc.  Muzeul Zambaccian se remarcă de asemenea prin calitatea excepţională a lucrărilor de artă românească. Aceasta reflectă gustul desăvârşit al colecţionarului. Sunt prezente lucrări de vârf ale artiştilor din secolul al XIX-lea sau de la începutul secolului al XX-lea - Aman, Grigorescu, Andreescu, Luchian, alături de care se regăsesc lucrări ale pictorilor din perioada interbelică: Tonitza, Pallady, Petraşcu, Iser, Dărăscu, Ressu, informează MNAR.  Participarea se face pe bază de programare.



×