Potrivit românilor care se află pe insulă, incendiul a izbucnit în pădurea din Potamia.
„Am aflat că arde prin Potamia. Și cu fiecare oră de trecea, părea și mai mare incendiul. Primeam tot mai multe poze, informații, întrebări de la vecini, turiști, prieteni și străini. Pe la 00:30 am plecat din Limenaria și nu știam dacă să mergem spre Potamia sau spre Theologos, acasă. Am decis amândoi că e mai bine să mergem spre casă, pentru că nu suntem pregătiți și apți să stingem incendii de pădure. Am decis să ajutăm cum putem, și anume să ne facem treaba. Am construit rapid o celulă de criza cu echipa și am stabilit procedura de urmat pe termen scurt, în ceea ce privește pașii imediat următori”, a scris Dan Adrian Dragan pe Forumul Thassos.
Mai multe echipaje de pompieri au venit pe insulă.
„Sper că voluntarii și pompierii sunt toți ok și le mulțumesc pentru efortul lor, tuturor. Fac apel către turiști să își păstreze calmul și să nu se deplaseze de la cazare până focul nu este stins, permițând astfel autorităților să intervină. În tot acest timp am așteptat autoritățile să ne caute și să stabilim împreună strategia de comunicare. Încă îi așteptăm. Până ne caută, facem ce ne pricepem mai bine: informăm, corect. Ajutăm, cu ce putem”, a precizat Dan Adrian Dragan.
Turiștii sunt rugați să își reducă deplasările pe insulă, să-și păstreze calmul și să urmărească anunțurile autorităților.
(sursa: Mediafax)