x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incendiu într-un hotel din Călimăneşti; turiştii cazaţi la etajele superioare s-au autoevacuat

Incendiu într-un hotel din Călimăneşti; turiştii cazaţi la etajele superioare s-au autoevacuat

17 Mai 2019   •   18:37
Incendiu într-un hotel din Călimăneşti; turiştii cazaţi la etajele superioare s-au autoevacuat

Aproximativ 70 de persoane s-au autoevacuat, vineri seara, dintr-un hotel din staţiunea Călimăneşti-Căciulata, după ce un incendiu a izbucnit într-una dintre camerele de la etajul 7 al imobilului.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea, focul ar fi izbucnit din cauza unui scurtcircuit la cablul televizorului din cameră.

"Nu sunt victime, în momentul producerii incendiului nefiind nicio persoană în cameră. Incendiul s-a produs în camera 726, de la etajul 7 al hotelului, pentru siguranţa turiştilor, fiind evacuat întregul etaj. Alte aproximativ 70 de persoane cazate la etajele 6, 7 şi 8 s-au autoevacuat. Cauza probabilă este un scurtcircuit la televizorul din cameră. Până la stingerea incendiului au ars două paturi, mai multe elemente de mobilier, textile şi un televizor", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Incendiul a fost lichidat după aproximativ o oră de la anunţare, pompierii vâlceni intervenind cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendiu calimanesti