x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Incepe Cel Mai Promiţător Brand Românesc!

Incepe Cel Mai Promiţător Brand Românesc!

04 Iun 2014   •   10:31
Incepe Cel Mai Promiţător Brand Românesc!

Cel Mai Promitator Brand Romanesc, prima competiţie adresată brandurilor locale, ajunge la editia a cincea. La final, castigatorul va beneficia de un program de branding gratuit. De acum, competitia are o noua secitune adresata start-up-urilor, ca urmare a solicitarilor venite de la tinerii antreprenori. Cei interesati se pot inscrie completand formularul de pe www.celmaipromitatorbrand.ro.

“Prima editie a fost de test, iar de la a doua am inceput sa ne apropiem de brandurile romanesti tot mai mult. Marele castig al celor implicati, participanti si organizator deopotriva, a fost ca am invatat impreuna limbajul brandingului. Multi dintre participanti ne-au devenit, in timp, parteneri. Ei ne-au invatat sa ne descoperim abilitatea de a face branding pe intelesul lor, iar noi le-am insuflat increderea in dezvoltarea copilului lor - brandul. Relatia noastra a crescut pe principiul pasilor mici si siguri. Vreau sa-si aminteasca de noi ca de prima lor invatatoare.” – spune Dochita Zenoveiov, Seed Consultants, initiator program.

Editiile anterioare au fost jurizate de Niels Schnecker, Emma Beckman, Elena Cristian, Dan Tudoroiu, iar participantii au fost din diverse sectoare: alimentar, farmaceutic, comert, textile, arta si cultura, mobilier, IT&C sau turism. Producatorul pastilelor Voseptol, sosetele Ciserom, Librariile Alexandria si reteaua Animax au fost castigatorii primelor patru editii. “Inca de la primele sesiuni de lucru cu Seed Consultants am inteles ca am castigat partenerul potrivit. Încurajăm toate companiile româneşti să se înscrie în competiţie pentru a-şi înţelege mai bine propriul brand şi consumatorii”, a declarat Adriana Aruxandei, Finance & Administration Manager Animax.

Cel Mai Promiţător Brand Românesc este o platforma pentru antreprenorii romani. Obiectivul este susţinerea brandurilor româneşti si promovarea brandingului. Din portofoliul Seed Consultants fac parte branduri precum: Aliphia, Andu, Angst, Animax, Austral, Ciserom, Cool, Conferinta Progresiv, EduMagazin, Kooperativa, Novatik, Petrom, Radio ZU, Ruukki Romania, Siveco, Scandia Food, Volksbank.

×