Sesiunea pentru depunere şi validare a dosarelor producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor de autovehicule care doresc să se înscrie în Programul 'Rabla' din acest an debutează luni şi va dura până pe data de 28 martie, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu într-un comunicat.
Potrivit instituţiei, începând din 24 martie a.c., condiţiile de participare la Programul 'Rabla 2014', precum şi documentele pe care trebuie să le depună producătorii/dealerii auto pot fi găsite în Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional publicat pe site-ul AFM, la secţiunea aferentă Programului.
Pentru ediţia din acest an, vor fi alocate 20.000 de tichete valorice, din care 17.000 pentru persoane fizice, iar restul pentru pentru persoane juridice şi instituţii publice.
Bugetul alocat pentru acest an este de 140 de milioane de lei. Termenul limită de depunere a dosarelor de validare este 28 martie 2014.
Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi să participe în anul 2014 la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, precum şi cea a operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, vor fi publicate pe site-ul Fondului pentru Mediu.
Proiectul de ordin privind derularea programului 'Rabla' 2014 prevede ca posesorii de autovehicule cu o vechime mai mare sau egală cu opt ani îşi vor putea achiziţiona, în 2014, o maşină nouă prin programul 'Rabla' pe baza unui tichet valoric în sumă de 6.500 de lei, care se va aloca electronic. În vederea stimulării achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se va oferi posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 de lei în următoarele situaţii: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, respectiv achiziţionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.
Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului auto, cunoscut în special sub numele de 'Rabla', este guvernamental, susţinut din fonduri alocate de Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, prin Administraţia Fondului pentru Mediu. Conform AFM, românii au cumpărat, până în prezent, aproape 13.400 de autoturisme noi prin intermediul programului 'Rabla 2013', iar circa 19.900 de maşini mai vechi de zece ani au ajuns la casat. Din numărul total de autovehicule cumpărate, 690 au beneficiat de eco-bonusuri.