x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator ATENŢIONARE METEO! Ninsori viscolite şi răcire accentuată în aproape toată ţara, până duminică

ATENŢIONARE METEO! Ninsori viscolite şi răcire accentuată în aproape toată ţara, până duminică

23 Ian 2014   •   11:51
ATENŢIONARE METEO! Ninsori viscolite şi răcire accentuată în aproape toată ţara, până duminică

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică pentru următoarele patru zile. Potrivit acesteia, în toată ţara va ninge, în multe regiuni se va produce şi viscol, începând de vineri de la ora 18.00 până duminică la ora 12.00.

În intervalul menţionat vremea se va înrăutăţi şi vor fi precipitaţii în toată ţara. Va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, în sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore. Vântul se va intensifica cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, unde va avea viteze de peste 60....70 km/h, viscolind ninsoarea.

Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei în Banat, sudul Dobrogei, iar la începutul intervalului şi în sudul Olteniei. Vremea se va răci, mai ales în estul şi sud-estul ţării, unde va deveni geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor.

×