Magistraţii Judecătoriei Constanţa au admis, astăzi, cererea procurorilor de internare pentru şapte zile la spitalul de psihiatrie de la Palazu Mare a bărbatului cercetat pentru ultragierea preşedintelui Traian Băsescu, informează Agerpres. Decizia judecătorilor nu este definitivă, putând fi contestată.
Judecătorii s-au pronunţat în acest caz la solicitarea procurorilor, în urma refuzului lui Adrian Zglobiu de a fi internat miercuri la spitalul de psihiatrie de la Palazu Mare.
În dimineaţa zilei de miercuri, Zglobiu a încercat să se sinucidă când poliţiştii s-au dus la el acasă pentru a-l duce la spitalul de psihiatrie, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe, unde i-au fost tratate rănile superficiale pe care şi le-a provocat cu un cuţit pe gât şi abdomen. Ulterior, el a fost dus cu ambulanţa la Palazu Mare, însă a refuzat spitalizarea.
Preşedintele Traian Băsescu a depus o plângere pentru ultraj la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, în urma incidentului petrecut sâmbătă în port, când şeful statului a fost scuipat de un bărbat.
Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, procurorul Zafer Sadîc, a declarat pentru AGERPRES că plângerea a fost formulată prin e-mail, pe data de 25 mai. El a menţionat că cercetările în dosarul respectiv vor fi continuate de procurori sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.
În noaptea de duminică spre luni, constănţeanul care l-a scuipat pe preşedintele Traian Băsescu, la finalul festivităţilor din Portul Constanţa dedicate Navei Şcoală Mircea, a fost scos din arest, anchetatorii stabilind, după schimbarea încadrării juridice a faptei comise, cercetarea penală a acestuia în stare de libertate pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.
La ieşirea din arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, agresorul şefului statului a declarat că regretă faptele pe care le-a comis.
Sâmbătă, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa întocmindu-i dosar penal pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, ultraj şi loviri sau alte violenţe.