x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Pregătiri pentru risc de inundații la Min. Energiei: Nu anticipăm probleme speciale

Pregătiri pentru risc de inundații la Min. Energiei: Nu anticipăm probleme speciale

27 Sep 2024   •   16:00
Pregătiri pentru risc de inundații la Min. Energiei: Nu anticipăm probleme speciale

Din perspectiva sistemului energetic național, nu sunt anticipate probleme speciale, iar evaluarea cu privire la stadiul pregătirilor este pozitivă, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja, după întrunirea Comandamentului Energetic pentru evaluarea pregătirilor pentru inundații.

A fost întrunit Comandamentul Energetic, pentru a evalua stadiul pregătirilor pentru situațiile meteorologice din următoarele zile.

„Transelectrica și operatorii de distribuție au raportat măsurile luate până în prezent. Din perspectiva sistemului energetic național, nu anticipăm probleme speciale, iar evaluarea noastră cu privire la stadiul pregătirilor este pozitivă. Operatorii de transport și distribuție energie electrică au pregătit echipe suplimentare de intervenție și răspuns rapid, la nevoie, în toate regiunile care vor fi afectate. De asemenea, există o colaborare strânsă cu DSU pentru grupuri electrogene disponibile, după caz. Toți operatorii au stocuri de materiale și echipamente disponibile, pentru remedierea cât mai rapidă a eventualelor avarii. Monitorizăm atent zonele de risc, stațiile inundabile etc”, spune Burduja.

El reamintește situația de la Galați, unde s-a intervenit în timp record pentru a reaprinde lumina în casele românilor.

„Totodată, am stabilit un format comun de raportare a problemelor apărute la nivelul rețelei și coordonarea eforturilor comune pentru rezolvarea situațiilor din teren. Vom reuni zilnic și ori de câte ori va fi nevoie comandamentul energetic”, mai spune ministrul.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: inundatie energie Sebastian Burduja