Pompierii militari din Hunedoara au venit, sâmbătă, în sprijinul colegilor din Harghita şi intervin în zonele afectate de inundaţii, pentru scoaterea apei din subsolurile şi pivniţele locuinţelor.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciubotariu, a declarat pentru AGERPRES că au venit în sprijin 30 de pompieri de la ISU Hunedoara, cu o autospecială şi patru motopompe, aceştia acţionând alături de pompierii militari şi civili harghiteni în Ciumani, Remetea şi Puntea Lupului.
"Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus dislocarea unor echipaje de intervenţie cu tehnică specifică în zonele afectate, astfel încât în judeţul nostru au venit în sprijin 30 de pompieri militari de la ISU Hunedoara, cu un autocamion de intervenţie şi patru motopompe. Aceştia acţionează în cooperare cu pompierii militari de la Detaşamentul Gheorgheni şi serviciile voluntare din zonă la Ciumani, Remetea şi Puntea Lupului, din comuna Lunca de Jos. În satul Puntea Lupului, accesul se poate face doar dinspre Gheorgheni, deoarece podul care lega Valea Rece de Puntea Lupului a fost luat de ape, pe DJ 127 A", a precizat Alina Ciubotariu.
Pompierii de la Detaşamentul Miercurea Ciuc acţionează în localităţile Siculeni şi Lunca de Jos, pentru evacuarea apei din subsoluri şi pivniţe.
Rămâne închis traficul feroviar între Miercurea Ciuc şi Comăneşti, după ce scurgerile de pe versanţi au adus pe calea ferată aluviuni şi apă şi au afectat terasamentul. Alina Ciubotariu a precizat că reprezentanţii CFR intenţionează să redeschidă circulaţia în jurul orei 19,00.
În Harghita nu mai plouă şi apele s-au retras, motiv pentru care se poate interveni pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor din ultimele zile.
Sursa: AGERPRES