x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul a suplimentat cu 250 de milioane euro fondurile pentru dezvoltarea învățământului dual

Guvernul a suplimentat cu 250 de milioane euro fondurile pentru dezvoltarea învățământului dual

de Redacția Jurnalul    |    18 Dec 2023   •   23:45
Guvernul a suplimentat cu 250 de milioane euro fondurile pentru dezvoltarea învățământului dual

Guvernul a aprobat, luni, prin memorandum, creșterea alocării bugetare cu peste 250 de milioane de euro pentru apelul de proiecte privind dezvoltarea consorțiilor regionale și a campusurilor profesionale integrate.

Alocarea bugetară pentru acest sector crește astfel de la 338 de milioane de euro la peste 588 de milioane de euro.

Ministerul Educației anunță că astfel vor fi 29 de campusuri de învățământ dual în toate cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.

„Prin dezvoltarea acestor campusuri de învățământ dual vom contribui nu doar la dezvoltarea învățământului dual, atât de necesar în țara noastră, ci vom contribui cu toții la creșterea unor noi generații de absolvenți care vor participa la diversificarea economiei, dată fiind varietatea ridicată de specializări la nivelul proiectelor eligibile pentru finanțare, respectiv: mecanică, electronică, telecomunicații, industrie alimentară, industrie hotelieră, tehnică medicală, informatică sau industria de apărare etc”, transmite ministerul.

Reprezentanții instituției reamintesc că, pentru prima dată, în România, se vor implementa inclusiv programe la nivel superior (licență, master, doctorat profesional), respectiv ISCED 6-8.

Totodată, prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, este prevăzută generalizarea învățământului profesional-dual preuniversitar începând cu anul școlar 2029 - 2030.

Ministerul Educației arată că alte măsuri conexe pentru dezvoltarea învățământului dual în România vizează dotarea unităților de învățământ tehnologice cu laboratoare de practică moderne, creșterea cuantumului burselor oferite elevilor ce urmează acest tip de învățământ și reforma planurilor-cadru și a programelor școlare, astfel încât ele să fie în strânsă legătură cu nevoile actuale ale pieței muncii etc.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: invatamant dual guvern