Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat că firma care a câştigat licitaţia pentru tronsonul de autostradă Comarnic - Braşov nu are încă finanţare şi că un contract s-ar putea semna doar după ce constructorul va avea banii necesari demarării lucrărilor.
"Avem acum Comarnic-Braşov. A fost licitata, s-a castigat de Vinci. Problema nu e a noastra, e a lor. Negociem cu ei. Ei sunt cei care... asta e o autostrada concesionata. Sa spunem ca gasesc finantarea in următoarea luna. Nu au gasit-o toata... parte din banci sunt alaturi, parte nu au exprimat, parte ca nu vin... zicem ca isi gasesc. Intr-o luna doua aceste contract poate fi semnat intr-o forma sau alta", a spus Ioan Rus.
Surse demne de încredere din sistemul bancar au declarat pentru Jurnalul Naţional că în 8 august a.c. urma să fie semnat contractul pentru executarea lucrărilor pe autostrada Comarnic-Braşov. astfel, prin impactul pe care l-ar putea avea în mediile financiare, declaraţiile lui Rus pun în dificultate demararea lucrărilor.
Ce este surprinzător este faptul că intervenţia lui Ioan Rus se produce în cazul unei licitaţii organizate de CNADR, autoritate care nu se află în subordinea ministerului pe care îl conduce.
Până în acest moment, premierul Victor Ponta nu a avut un comentariu public pe tema declaraţiilor ministrului Transporturilor.
Victor Ponta care în scurt timp va anunţa oficial candidatura sa la Preşedinţia României, îşi asumase răspunderea pentru execuţia autostrăzii Comarnic - Braşov, menţionând că în cazul în care acest tronson nu va fi gata în 2016, sau cel târziu în 2017, îşi va prezenta demisia.
De asemenea, fostul deţinător al portofoliul Transporturilor, Dan Şova nu a comentat această temă, la predarea mandatului său neevidenţiind nicio rezervă faţă de demararea lucrărilor la acest proiect.
Ioan Rus are antecedente în comportamentul îndreptat împotriva colegilor de Cabinet şi de partid, în iulie 2012, demisia sa din funcţia de ministru de Interne având drept rezultat anularea rezultatului referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, şi la rămânerea acestuia la Cotroceni.