x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis: Prezidențialele pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Iohannis: Prezidențialele pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

19 Iun 2024   •   13:30
Iohannis: Prezidențialele pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie
Sursa foto: presidency.ro

Alegerile prezidențiale, în conformitate cu legislația în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislația și cred că e prea târziu, spune președintele Klaus Iohannis. El cere românilor să se informeze.

„În ce privește alegerile prezidențiale, în conformitate cu legislația în vigoare, ele pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie. Dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislația și cred că e prea târziu. Nu contează dacă au loc în septembrie, octombrie sau noiembrie. Ceea ce contează este opinia românilor. Este important, pentru mine, să subliniez că președintele României trenuie să fie ales de români și nu de partide. De aceea avem vot ditrect și de aceea cred că e important ca românii să se informeze și să intereseze, indiferent dacă în timpul campaniei se află la munte, la mare, la birou sau în orice altă parte”, spune Klaus Iohannis.

În opinia șefului statului, „este clar că pentru următorii cinci ani aceste alegeri sunt cele mai importante”.

„Se discută mult în jurul a câtă putere are sau nu președintele. Eu pot spune că are suficientă putere pentru a face din alegerile prezidențiale miza principală a alegerilor din acest an. La fel de importante sunt și parlamentarele, și localele, și europarlamentarele, dar știm că pentru români miza este alegerea președintelui și cred că e bine așa. De aceea, nu vreau să spun când să aibă loc sau cine ar trebui să candideze. Asta se stabilește de partide. Pot fi și independenți. Dar românii trebuie să conștientizeze importanța acestor alegeri pentru Româmia și să meargă la vot. Asta mă preocupă pe mine cel mai mult”, încheie Iohannis.

Liderii coaliției se reunesc miercu4ri seara pentryu a stabili data alegerilor prezidențiale. PSD crea organizarea acestora în septembrie, în timp ce PNL pledează pentru finalul anului.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: iohannis alegeri prezidentiale