x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Iohannis îi avertizează pe români că vor fi luate măsuri mai dure în viitor

Iohannis îi avertizează pe români că vor fi luate măsuri mai dure în viitor

23 Mar 2020   •   15:06
Iohannis îi avertizează pe români că vor fi luate măsuri mai dure în viitor

Președintele Klaus Iohannis anunță măsuri mai dure în momentul în care acestea vor deveni absolut obligatorii pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

"Ne confruntăm cu o situaţie fără precedent, în care viaţa fiecărui cetăţean depinde de decizii ferme. Vreau ca fiecare român să înţeleagă că nu ne vom opri şi vom lua măsuri chiar mai dure în momentul în care vor deveni absolut obligatorii pentru limitarea răspândirii virusului", a spus şeful statului.

El a mai precizat că evaluează, împreună cu executivul, evoluția răspândirii infecției.

"Măsurile restrictive de până acum au fost luate gradual, în funcţie de etapa în care ne-am aflat din punctul de vedere al transmiterii virusului în comunitate. Ca om care iubeşte democraţia, orice restrângere în exercitarea drepturilor fundamentale mă mâhneşte profund. Generaţiile care au avut cel mai mult de suferit de pe urma privaţiunilor unui regim care ne-a suprimat drepturile şi libertăţile decenii la rând înţeleg probabil cel mai bine cât de greu este să iei astăzi asemenea măsuri. Nu este o decizie uşoară, dar este necesară pentru a proteja sănătatea românilor şi a familiilor acestora", a precizat Iohannis.

Şeful statului a explicat că vor mai fi luate și alte măsuri sociale și economice pentru a ajuta mediul de afaceri.

"În egală măsură, însă, vom continua să-i ajutăm pe toţi cei afectaţi de această criză. Măsurilor sociale şi economice adoptate zilele trecute li se va adăuga un nou pachet, care să rezolve problemele şi mai multor categorii de întreprinzători şi oameni de afaceri care se confruntă cu mari greutăţi".

Acesta a mai atras atenția că acum nu trebuie învinovățit nimeni pentru neajunsurile din țara noastră.

"România nu este acolo unde ne dorim cu toţii să fie, nici în domeniul medical, nici în cel economic, dar acum nu este nici pe departe momentul de a învinovăţi sau a căuta ţapi ispăşitori pentru şirul lung de decizii greşite din trecut. Vă asigur însă de un singur lucru: tot ce avem la dispoziţie, toate instrumentele fiscale şi economice, toate resursele, inclusiv cele pe care le putem obţine de la nivelul Uniunii Europene, sunt puse în slujba sănătăţii românilor şi a ajutării firmelor şi angajaţilor care trec în aceste zile prin momente dramatice".

Iohannis a subliniat ajutorul la care România are acces din partea Uniunii Europene.

"Astăzi avem avantajul apartenenţei la marea familie europeană şi lucrând împreună cu partenerii noştri sunt încrezător că vom trece mai uşor peste şocul social şi economic provocat de această criză. În momente de cumpănă, în care suntem puşi în faţa celor mai dure provocări, atunci arătăm cine suntem cu adevărat. Este timpul compasiunii, al generozităţii şi altruismului, trăsăturile de caracter definitorii ale unui popor greu încercat de istorie", a evidenţiat preşedintele României. 

×
Subiecte în articol: coronavirus iohannis masuri