x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Îţi poţi ridica o casă nouă cu doar 300 de euro pe mp. Cât durează construcţia unei locuinţe pe structură metalică

Îţi poţi ridica o casă nouă cu doar 300 de euro pe mp. Cât durează construcţia unei locuinţe pe structură metalică

12 Aug 2014   •   14:32
Îţi poţi ridica o casă nouă cu doar 300 de euro pe mp. Cât durează construcţia unei locuinţe pe structură metalică

Românii sunt tot mai deschişi, când vine vorba de construit casă, către construcţia pe structură metalică uşoară. Preţul unei astfel de case este unul bun şi concurează îndeaproape cu cel al unei case tradiţionale, numai că aceasta se construieşte mult mai repede.

Un container de transport marfă, transformat într-o casă de vis GALERIE FOTO 

Chiar dacă anual se construiesc puţine case pe structură metalică uşoară, undeva la câteva zeci în toată ţara, românii se interesează tot mai mult de soluţia acestor unităţi de locuit, fiind atraşi de de raportul preţ-timp de construcţie.

Citeşte şi Cum se face şi cât costă CASA CARE SE CONSTRUIEŞTE ÎNTR-O ZI GALERIE FOTO

Criza a afectat şi piaţa caselor construite pe schelet metalic, în sensul că preţurile la case s-au micşorat. În anul 2007, o casă ridicată pe structură metalică costa în jur de 500 de euro metrul pătrat. În prezent, preţul unei case la cheie, construită pe structură metalică uşoară, este de aproximativ 300 de euro metrul pătrat. "La acest preţ, de 310 euro metrul pătrat suprafaţă desfăşurată, casa va mai avea nevoie doar de finisaje interioare, gresie, faianţă, instalaţii....etc. La fel, exeteriorul casei va trebui finisat", a explicat Marius Rotaru.

Află cum se construieşte casa pe structură metalică pe RomâniaTV.net

×