La Clubul Dinamo, apoi la Cimitirul Bellu, din Capitală, mulți dintre cei care l-au iubit pe marele campion Ivan Patzaichin au mers, ieri, să-l conducă pe ultimul drum. Ivan Patzaichin a fost înmormântat cu onoruri militare, trei focuri de armă fiind trase la ceremonia de la Cimitirul Bellu.
Ieri, de la ora 13.00, a fost oficiată o slujbă la Clubul Sportiv Dinamo, unde a fost depus, luni, trupul neînsuflețit al marelui campion Ivan Patzaichin. I-au adus un ultim omagiu membrii familiei, prietenii și colaboratorii. Ceremonia s-a încheiat cu emoționantele cuvinte ale fiicei campionului, Ivona Patzaichin. Aceasta a povestit cum tatăl ei i-a arătat mereu doar o iubire nemărginită pentru oameni. Fiica l-a numit Ivan Inimă de Aur, omul care a iubit viața și pe care viața l-a iubit la fel de mult. „În aceste zile am realizat că tata nu a fost iubit de multă lume, ci a fost iubit de toți oamenii de pe Pământ. Pentru mine, pentru mulți, pentru toți, tata a fost Ivan Inimă de Aur. Îl necăjeam când îi spuneam că este prea bun, mai ales la restaurant, când voia să mănânce și să ducă furculița spre gură, iar cineva îl bătea pe umăr pentru o poză sau autograf. El lăsa furculița plină înapoi de fiecare dată și făcea o poză. Acesta era tatăl meu. Nu-i plăcea să vadă pe nimeni trist sau să dezamăgească pe cineva. A iubit oamenii, a iubit sportul, iar pe mine și pe mama ne-a adorat. Viața lui a fost frumoasă, chiar dacă nu întotdeauna a fost ușoară. A iubit viața, iar viața l-a iubit. Din păcate, în acest an, ursitoarea cea rea și-a adus aminte de el și acum l-a luat de lângă noi”, a povestit, printre lacrimi, Ivona Patzaichin.
O viață marcată de credință și iubire de oameni
Pentru comunitatea rușilor lipoveni din care a făcut parte, Ivan Patzaichin era credinciosul născut în ziua de praznic a Sfântului Ioan (Ivan) Gură de Aur, care a lăsat în urmă un destin de învingător, dar și proiecte pentru oameni care vor continua chiar și după trecerea lui în eternitate. „Ivan Patzaichin s-a născut pe 26 noiembrie, când rușii lipoveni îl prăznuiesc pe Sf. Ioan Gură de Aur, numit și «Homer al oratorilor». Ivan Patzaichin (botezat Ioan) a devenit un «sportiv al sportivilor»! Sfântul Ioan este omul unei singure cărți – Biblia, Ivan a practicat un singur sport. Ivan Patzaichin a fost mândru de faptul că era rus lipovean, promovând mereu tradițiile și cultura noastră. A participat la multe dintre acțiunile desfășurate de Comunitatea Rușilor Lipoveni din România, iar prin faptă și cuvântul său emana un om blând, de o bunătate deosebită!”, a spus, în cadrul ceremoniei, și Silviu Feodor, președintele Comunității Rușilor Lipoveni din România
După ora 14.15, cortegiul funerar a plecat de la Stadionul Dinamo spre Cimitirul Bellu, pe traseul CS Dinamo – șos. Ștefan cel Mare – Calea Dorobanților – bd. Dacia – Piața Romană – bd. Magheru – bd. Dimitrie Cantemir – Calea Șerban Vodă – Piața Eroii Revoluției – Cimitirul Bellu. Aici așteptau circa 400 de oameni care au dorit să-și ia adio de la marele campion.