x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Izaura Anghel, reţinută de procurorii DGA. I s-a adus copilul la arest pentru a-l alăpta

Izaura Anghel, reţinută de procurorii DGA. I s-a adus copilul la arest pentru a-l alăpta

17 Sep 2014   •   16:17
Izaura Anghel, reţinută de procurorii DGA. I s-a adus copilul la arest pentru a-l alăpta

Izaura Anghel, fiica lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost reţinută cu mandat de 24 de ore de procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie Argeş, fiind acuzată de dare de mită.

Izaura Anghel a fost audiată de procurorii DGA în urma unui flagrant  de dare de mită despre care un angajat al Penitenciarului Colibaşi, unde Sandu Anghel îşi ispăşeşte pedeapsa pentru tentativă de omor, ar fi făcut denunţ. La finalul audierilor Izaura Anghel a fost arestată pentru 24 de ore.
Surse judiciare informează că şi alte rude ale familiei Anghel vor fi audiate în acest dosar.

Direcţia Generală Anticorupţie este instituţia care cercetază actele de corupţie în care sunt implicaţi angajaţi ai ministerului de Interne.

Izaura Anghel era singura membră a familiei Anghel care se mai afla în libertate, ea a născut în urmă cu două luni. Surse de la faţa locului, citate de Antena 3 informează că Izaurei i-a fost adus la arest bebeluşul pentru a-l alăpta.

Conform avocatului Izaurei Anghel, conform datelor din dosar ce i-au fost prezentate, Izaura Anghel este acuzată de dare de mită. Conform procurorilor Izaura Anghel ar fi dat 300 de euro unui gardian al Penitenciarului Colibaşi pentru a-i transmite un telefon mobil tatălui său.
Avocatul Izaurei a precizat că flagrantul nu a fost făcut şi că banii menţionaţi în dosar nu au fost daţi. De asemenea, el a spus că Izaura a fost apelată insistent de către gardian şi că s-a întâlnit de două ori cu acesta, la insistenţele tatălui său, care îi transmisese că se simte ameninţat.

În momentul în care a fost transferată în arest, la întrebările jurnaliştilor prezenţi la faţa locului, Izaura Anghel a declarat: "M-a arestat Băsescu!".


Familia Anghel este implicată în procesul fratelui preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, în care acesta este acuzat de trafic de influenţă.
Anchetarea Izaurei Anghel intervine la scurt timp după ce a intrat pe rol procesul Mircea Băsescu, proces in care apărătorul familiei Anghel, avocatul Pavel Abraham, a cerut aprobarea instanţei în ceea ce priveşte prezentarea unor probe şi martori noi, printre care figura şi fratele inculpatului, preşedintele Traian Băsescu.

articol în curs de actualizare

×