Fostul preşedinte al Clubului de Fotbal Gloria Bistriţa Jean Pădureanu se află internat la Spitalul Elias, a declarat directorul medical al instituţiei, Daniela Safta.
Jean Pădureanu suferă de un diabet sever. El are şi o boală vasculară, având ca antecedente două accidente vasculare cerebrale. Fostul conducător al Clubului Gloria Bistriţa a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare în dosarul transferurilor din fotbal.
În acelaşi dosar, George Copos a primit o pedeapsă de trei ani şi opt luni cu executare, iar Mihai Stoica, trei ani şi jumătate cu executare. Cristi Borcea a primit o condamnare de şase ani şi patru luni cu executare. O pedeapsă similară a primit şi Ioan Becali, în timp ce fratele acestuia, Victor Becali, va sta după gratii patru ani şi opt luni. Gică Popescu a primit şi el o pedeapsă de trei ani şi o lună cu executare, sentinţa venind cu 24 de ore înainte de alegerile pentru preşedinţia FRF, unde fostul internaţional era creditat cu cele mai mari şanse. În fine, Gigi Neţoiu a fost condamnat la trei ani şi patru luni cu executare.