x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Judecători recuzaţi în dosarul “Parcul Herăstrău”

Judecători recuzaţi în dosarul “Parcul Herăstrău”

de Petru Zoltan    |    17 Mar 2015   •   18:29
Judecători recuzaţi în dosarul “Parcul Herăstrău”

Dosarul “Parcul Herăstrău” în care Primăria Municipiului Bucureşti încearcă să intre în posesia a şapte hectare din parcul Herăstrău, înstrăinate ilegal de Biroul de Turism şi Tineret unei firme controlate de Bartolomeu Finiş a avut un nou termen la Curtea de Apel. Avocaţii PMB au cerut recuzarea completului de judecată care judecă dosarul pe motiv că magistraţii au respins mai multe cereri. Printre cereri se află şi solicitarea de a permite prezenţa la proces a unui reprezentat al Ministerului Public, adică a unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, întrucât există premizele unei fraude la momentul în care Ministerul Turismului şi Sporturilor, condus la aceea vreme de Crin Antonescu, a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru BTT asupra celor şapte hectare de parc. Prezent la interviurile Jurnalului Naţional, primarul Sorin Oprescu a declarat că a avut o dicuţie cu Crin Antonescu despre certificatul cu pricina, iar acesta i-a spus că nu a semnat el un asemenea document. “Am drecretul regal, în original, prin care Carol spune: pentru a stinge neînţelegerile dintre primarul Capitalei şi prefectul Capitalei de la vremea respectivă, Regele stabileşte ca acolo să fie un parc public”, a spus Oprescu.

Procesul
Guvernul României a transmis instanţei un răspuns în care a specificat că nu are inventarul bunurilor ce alcătuiesc Complexul Sportiv Turistic şi de Agrement Herăstrău şI nici nu au informaţii privind titlul cu care sunt deţinute aceste bunuri, nici la momentul adoptării HG 91/1991, nici la momentul adoptării HG 718/1992. În schimb PMB, prin avocatul Diculescu Şova a cerut termen să comunice primarului acest răspuns şi să pregătească apărarea, dar cererea a fost respinsă de judecători. Clubul şI PMB au solicitat în completarea probatoriului revenirea cu o adresă la Guvern prin care să comunice dacă au un bilanţ al CATT la data de 31.12.1990 sau dacă deţin inventarul mijloacelor fixe şI circulante ale acestei societăţi. Şi de această dată instanţa s-a opus.

Avocaţii PMB au decis să recuze completul de judecată în integralitatea sa pe motiv că s-a antepronunţat asupra unei critici adusă hotărârii recurate, raportat la modul cum a fost motivată respingerea probelor solicitate de Club şi Primarie. Cererea de recuzare va fi soluţionata mâine.

×