x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Jurnaliştii Antena 3 - Abuzul care, astăzi, este împotriva lui Dan Voiculescu, ieri a fost împotriva doamnei Maria din Rădăuţi, mâine poate fi împotriva oricărui român

Jurnaliştii Antena 3 - Abuzul care, astăzi, este împotriva lui Dan Voiculescu, ieri a fost împotriva doamnei Maria din Rădăuţi, mâine poate fi împotriva oricărui român

05 Aug 2014   •   17:01
Jurnaliştii Antena 3 - Abuzul care, astăzi, este împotriva lui Dan Voiculescu, ieri a fost împotriva doamnei Maria din Rădăuţi, mâine poate fi împotriva oricărui român

Jurnalişii Antena 3 au trimis o scrisoare deschisă adresată lui Dan Voiculescu, pe care o redăm integral în rândurile următoare.
_____________________

Dom’ profesor,
Vă spunem aşa, pentru că aşa v-am spus întodeauna.

Suntem angajaţi aici. Unii de câteva luni, alţii de ani, câţiva am împlinit deja două decenii. Unii abia începem şi nu v-am cunoscut, alţii vă ştim ca om politic şi fondator al trustului. Câţiva vă ştim ca om.

Toţi avem cei 7 ani de acasă, mulţi am adăugat şi “7 ani de Intact”. Asta spune multe despre ce aţi creat.

Toţi am fost martori ai acestor ani nebuni. Când am vrut să fim martori activi, ne-aţi transmis că e războiul dumneavoastră, iar noi suntem jurnalişti. V-am respectat punctul de vedere!

Ştim că acest dosar fabricat s-ar fi putut închide în orice clipă, dacă aţi fi făcut “pactul cu diavolul”. Ar fi însemnat să renunţaţi la demnitate şi la onoare. Nu aţi făcut-o. Şi pentru asta vă respectăm.

Când am fost atacaţi doar pentru că lucrăm aici, ne-aţi apărat. De multe ori chiar fără să ştim. Pentru că apărat înseamnă şi ceea ce s-a întâmplat în anii de criză, când posturile TV au căzut unul după altul, iar noi am rămas în picioare şi ne-am putut face meseria onest. Noi am putut să ne continuăm, normal, vieţile. “Normal” în România de astăzi este un privilegiu de care puţini s-au bucurat. Noi, da.

Pare greu de crezut, dar am zâmbit mult în ultimii ani. La fiecare atac de la ora 6 am râs şi am mers mai departe. Am râs chiar şi atunci când cineva, în plin delir, ne-a spus “nespălaţilor!”. Râdeam pentru că ştiam bine cine deversează mizeriile. Am râs şi atunci când eram întrebaţi dacă ne-am dus cu fotografia buletinului de vot ca să ne luăm salariile. Râdeam de toate tâmpeniile astea pentru că, în compania pe care aţi fondat-o, ne-am permis să râdem!

S-ar putea ca şi râsul nostru să vă coste. Dacă o “lăsam” mai moale, poate că trăiam o vară liniştită. Unii nu vor crede niciodată, dar au fost dezvăluiri de care aţi aflat la televizor, la fel ca orice om din această ţară. N-am lăsat-o mai moale, pentru că aşa am crescut în această companie.

Vremea râsului a trecut! Nu o să vă placă ce vă spunem, însă cineva trebuie să o spună! Nebunia acestor zile e şi războiul nostru! Aşa am crescut în compania pe care aţi fondat-o. Suntem jurnalişti,  dar şi cetăţeni ai acestei ţări. Consemnăm, dar gândim şi înţelegem. Respectăm legile şi putem recunoaşte abuzul. Abuzul care, astăzi, este împotriva lui Dan Voiculescu. Ieri a fost împotriva doamnei Maria din Rădăuţi. Mâine poate fi împotriva oricărui român. Iar abuzul nu poate fi ignorat, nu poate fi uitat, nu poate fi iertat!

Dom profesor,
Noi suntem aici!

Alessandra Stoicescu
Gabriel Hizo
Adrian Ursu
Oana Stancu
Sabina Iosub
Marius Huc
Lavinia Tudoran
Maria Coman
Trestiana Vanghele
Răzvan Dumitrescu
Dana Grecu

×