Mohamed Yassim a fost audiat, ieri, de procurorii instantei supreme, in dosarul legat de rapirea celor trei ziaristi, in Irak. Sirianul s-a aflat printre negociatorii plecati la Bagdad pentru a obtine eliberarea jurnalistilor romani.
Yassim a venit la sediul Parchetului in jurul orei 18:30. Potrivit Mediafax, in timpul audierilor, medicul arab a relatat procurorilor cum s-a intalnit cu presedintele, dupa ce s-a aflat ca jurnalistii au fost rapiti, precum si demersurile facute la Bagdad. Mohamed Yassim este medic sirian stabilit in Romania de aproximativ 20 de ani. El a facut parte din delegatia care a plecat spre Irak in incercarea de a elibera ostaticii. Numele lui Yassim a fost mentionat apoi de Omar Hayssam in momentul in care acesta a relatat varianta lui despre criza ostaticilor. Hayssam afirma ca, dupa ce a aflat despre rapire si i s-au cerut bani in schimbul eliberarii, a vorbit cu Mohamed Yassim, care a sunat la Palatul Cotroceni, ulterior avand loc mai multe intalniri la Presedintie. La 28 martie, Marie-Jeanne Ion, Sorin Miscoci si Ovidiu Ohanesian au fost rapiti la Bagdad. La scurt timp dupa eliberarea jurnalistilor romani, Ministerul Public sustinea ca, din audierea preliminara a suspectilor retinuti la Bagdad, a rezultat ca intreaga operatiune de rapire a jurnalistilor a fost initiata, infiintata si coordonata de catre Hayssam si Munaf.Citește pe Antena3.ro